Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL: Loganuri de 78.750 € bucata

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 octombrie 2008 ·

Şeful Poliţiei Române a dat un "tun" de 100 milioane de euro. Chestorul Gheorghe Popa a avizat mărirea parcului auto al instituţiei pe care o conduce prin achiziţionarea a peste 1.800 de maşini, la preţ de câte o garsonieră. Sursa: Codrin PrisecaruSursa: Agerpres

1 /.

Cei peste 78.000 de euro plătiţi, din bani publici, pentru o Dacia Logan, ca şi „preţul corect“ de peste 600.000 de euro, achitat pentru o autospecială de intervenţie, sunt justificaţi de oficialii poliţiei prin costul exorbitant al echipamentelor speciale montate pe autovehicule. Motivaţia este susţinută şi de Bogdan Savin, patronul firmei Ager Leasing IFN, care a furnizat autospecialele.

Peste 113.000.000 de euro, mai exact 426.421.496 de lei. Atât a plătit Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), din bani publici, pentru 1.836 de autospeciale, în mare parte Dacia Logan, al căror preţ - ce variază între 19.000 şi 78.750 de euro - este destul de greu de justificat acum chiar şi de chestorul principal Gheorghe Popa, cel care a avizat şi semnat cele 28 de contracte de achiziţie, atribuite - cu o singură excepţie - societăţii Ager Leasing IFN, unul dintre „clienţii“ fideli ai Ministerului Internelor (MI).

Ieri, achiziţiile făcute de Poliţia Română au scurtat brusc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), stârnind noi dispute între preşedintele Traian Băsescu şi membrii cabinetului Tăriceanu. Concret, Băsescu l-a acuzat pe Cristian David că a intenţionat să acopere „neregulile“ prin validarea lor în CSAT.

Băsescu a luat foc

„Erau nişte materiale care s-ar fi vrut validate în CSAT pentru a masca neîndeplinirea programelor de modernizare. Am considerat că nu trebuie să patronez o disociere de gestiune“, a explicat ulterior preşedintele, dând drept exemplu achiziţia de către Interne a 2.136 de automobile pentru care dotă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°