Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dansez pentru tine, ediţia cunoscătorilor

Publicat in Gandul, miercuri 15 octombrie 2008 ·

Miza maratonului - 60.000 de euro

Mâine, de la 20.30, începe cel de-al şaselea sezon al emisiunii Dansez pentru tine. Trofeul se va duce către perechea care va primi în finală cele mai multe voturi din partea telespectatorilor. Privitorii vor decide cine pleacă acasă cu 60.000 de euro. Marius Urzică şi Larisa Pleşca, Pavel Bartoş şi Luciana Muntean, Marius Nedelcu şi Alexandra Seleş, Vlad Miriţă şi Ludmila Popazov, Florin Grozea şi Natalia Sandu, Lili Sandu şi Andrei Ştefan, Gina Pistol şi Vladimir Palamarciuc, Alina Dumitru şi Denis Bolborea îşi vor povesti, pe rând, visul pentru care luptă. Ştefan Bănică Jr. şi Iulia Vântur vor da startul spectacolului în noul platou al emisiunii, care se va umple de culoare: vedetele şi concurenţii vor îmbrăca haine tradiţionale din toate colţurile lumii.

Florin de la Hi-Q va dansa alături de partenera sa un dans chinezesc, Lili Sandu va îmbrăca haine egiptene, Gina Pistol va zburda pe ritmuri irlandeze, Pavel Bartoş va avea kilt, Alina Dumitru îşi va demonstra forţa printr-un ceardaş, Marius Urzică se va undui pe ritmuri indiene, Vlad Miriţă pe acorduri ruseşti, iar Marius Nedelcu în stil country. Juriul are mari aşteptări de la perechile din acest sezon, pentru că de data aceasta toţi cei 8 concurenţi au cunoştinţe avansate în dans. Mihai Petre, Wilmark, Emilia Popescu, Beatrice Rancea şi Cornel Patrichi promit ca prioritare în notare să fie execuţiile, nu povestea impresionantă pentru care dansează perechile. „Niciodată până acum verdictele juriului nu mi s-au părut dure, pentru că scopul final este împlinirea unui vis foarte important şi trebuie să fim corecţi. Nu le putem da tuturor nota 10, din păcate. Apreciem efortul lor, însă numai cine merită ia nota maximă”, anunţă Mihai Petre. (D.P.)

Miza maratonului - 60.000 de euro

Mâine, de la 20.30, începe cel de-al şaselea sezon al emisiunii Da

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova şi va fi primită de Maia Sandu, în timp ce primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

News.ro acum 8 ore
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de presă, ministrul român de externe urmând să fie primit

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°