Cadrele didactice de la Şcoala din Traian trec printr-o perioadă de criză, primarul Marian Negrilă refuzând să le plătească salariile. OLT. Cele aproximativ 30 de cadre didactice de la Şcoala din Traian au ameninţat că nu vor mai intra la ore dacă primarul refuză în continuare să le semneze statele de plată. Directoarea şcolii, prof. Maria Răducanu, a vrut să depună statele la sfârşitul săptămânii trecute la primărie, însă funcţionarii au anunţat că primarul a plecat în staţiune şi „a lăsat ordin“ ca profesorii să nu fie plătiţi. Urmare a acestui fapt, luni, cadrele didactice au făcut chiar şi o grevă de avertisment, timp de o oră, depunând totodată memorii la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi la prefectură, plângându-se nu doar de neplata salariilor, ci şi de hărţuire, intimidare şi amestec în problemele educative ale şcolii, „păcate“ pe care le-ar fi săvârşit primarul. Singura soluţie care le-a rămas este acţionarea acestuia în instanţă, fapt sugerat şi de liderul Sindicatului Liber din Învăţământ. La rândul său, primarul spune că vina este a directoarei şi a altor două cadre didactice, care vor banii pe ore pe care nu le fac.
„Ne face hahalere, ghiolbani, incompetenţi, hoţi…“ Dascălii de la Şcoala din Traian primesc salariul pe data de 11 a fiecărei luni. Doar că în această lună va mai dura ceva, pentru că primarul a pus, pentru a debloca situaţia, o condiţie: aceea ca directoarea şcolii să-şi ia un angajament scris că va recupera orele pe care primarul spune că nu le-ar fi efectuat, alături de alte două cadre didactice. „I-am spus că îşi depăşeşte atribuţiile şi că, în plus, nu am nici un motiv să fac acest lucru. Orele respective nu le-am putut efectua pentru că am fost la o şedinţă cu directorii, la Caracal, unde s-a făcut prezenţa. În celelalte cazuri este vorba de un coleg care a plecat într-o delegaţie şi de o suprapunere de orar. Doar că pentru