S-a spus despre Paul Newman că-l imita pe Marlon Brando, în tinereţe. Newman avea 37 de ani cînd a apărut în “Dulcea pasăre a tinereţii”, dar el jucase deja, trei ani mai devreme, în S-a spus despre Paul Newman că-l imita pe Marlon Brando, în tinereţe. Newman avea 37 de ani cînd a apărut în “Dulcea pasăre a tinereţii”, dar el jucase deja, trei ani mai devreme, în piesa lui Tennessee Williams montată pe scena newyorkeză de Elia Kazan, tot alături de Geraldine Page.

De asemenea, interpretase un rol cumva similar într-o altă ecranizare după Williams - “Pisica pe acoperişul fierbinte”, în regia aceluiaşi Richard Brooks. Şi Brando (cu un an mai bătrîn decît Newman) jucase în filme după Williams (cum ar fi “Un tramvai numit dorinţă”), dar cei doi nu seamănă: Brando îşi poartă vulnerabilitatea (aia care e) ca pe-un tatuaj, Newman – ca pe o rană...

Brooks a fost un regizor (şi scenarist) “de ecranizări” - de la Dostoievski la Capote, trecînd prin Conrad. Nu a fost un regizor mare (filmul său cel mai reuşit rămîne “Cu sînge rece”, urmat de ecranizările după Williams), ci un meseriaş abil al cărui talent principal a fost că ştia să producă „digest”-uri ale respectivelor opere, cu un fler remarcabil la distribuţie: “Dulcea pasăre a tinereţii” ar fi fost o pasăre de celuloid cu aripi de plumb fără actorii senzaţionali care joacă!

Pe unii dintre aceştia i-a luat direct din producţia teatrală, dar pe Ed Begley (care a plecat cu Oscarul în buzunar pentru rolul politicianului Tom “Boss” Finley) el l-a adus în film. Begley a fost recuperat din televiziune şi restituit acesteia imediat după, deci e cel mai important rol al său în cinema. Atunci cînd intră în cadru, cu aerul acela fals-cumsecade, îţi vine să-ţi aperi părţile moi: Finley/Begley parc-ar fi un parlamentar PRM care vorbeşte engleza, deşi limba lui de bază e pumnul.

Pa