Pentru bolnavii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, fiecare zi este un coşmar. Stau claie peste grămadă în saloane, pentru că toate secţiile au fost comasate într-o Pentru bolnavii internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, fiecare zi este un coşmar. Stau claie peste grămadă în saloane, pentru că toate secţiile au fost comasate într-o singură aripă. Restul spitalului este în renovare din luna aprilie.
10 pacienţi în salon
La etajele IV şi V din vechea clădire este cea mai mare aglomeraţie . “Stăm câte 10 şi chiar 12 în salon. Au fost cazuri când s-au pus şi tărgi pe mijlocul salonului”, a povestit un pacient internat la Secţia de Neurochirurgie.
Pacienţii de la Neurochirurgie au fost mutaţi de la parter la etajul IV, tot din cauza lucrărilor, dar toată aparatura a rămas la parter. Aşa că cei care au nevoie de analize trebuie să coboare acum trei etaje pentru a ajunge la aparate. Cei mai mulţi dintre pacienţi însă nici măcar nu se pot deplasa singuri.
Sălile de mese şi saloanele de pansamente s-au desfiinţat pentru a face loc pacienţilor, astfel că bolnavii sunt nevoiţi să mănânce în pat şi să accepte să fie pansaţi în văzul colegilor de salon sau al vizitatorilor.
Managerii promit lux
Conducerea spitalului recunoaşte că pacienţii sunt “cam înghesuiţi”, dar promite că în noile saloane vor fi condiţii de lux. Până acum
s-au cheltuit 3,5 din cele 6 milioane euro alocate reabilitării unităţii medicale, iar lucrările nu au ajuns nici măcar la jumătate.
Reprezentanţii unităţii medicale spun că lucrările sunt în grafic, dar până acum, niciun spaţiu renovat nu s-a dat în folosinţă. Noua intrare a vizitatorilor şi ambulatoriul integrat de la Spitalul Judeţean sunt aproape gata, cu aproape cinci luni