Chiar şi din perspectiva românului modern, trăitor la început de secol XXI, nici o masă de sărbătoare nu se poate considera împlinită dacă nu oferă mesenilor măcar câteva sărmăluţe, servite alături de o mămăligă fierbinte, smântână grasă şi un ardei iute. Şi să nu uit: o ţuiculiţă!
Chiar şi din perspectiva românului modern, trăitor la început de secol XXI, nici o masă de sărbătoare nu se poate considera împlinită dacă nu oferă mesenilor măcar câteva sărmăluţe, servite alături de o mămăligă fierbinte, smântână grasă şi un ardei iute. Şi să nu uit: o ţuiculiţă!
Pentru cei amatori de cronologii, nu ştiu cu siguranţă când au fost inventate primele sarmale. Însă după felul în care s-au aciuat pe mesele gospodarilor, nu numai de pe plaiurile mioritice, am putea spune că sunt de când lumea. Important este că, inevitabil, ele însoţesc şi, într-un fel, sunt martorii marilor momente de trecere – nuntă, botez, înmormântare. În acelaşi timp, la nivel culinar, aşezarea lor pe masă marchează intrarea într-un timp şi spaţiu sacre – Crăciun, Paşte.
Fel de fel de frunze…Pântecoasele oale de sarmale, ţinute la păstrare până la soroc în cămări, sunt aduse în bucătării pentru a fi pregătite după cum a învăţat fiecare de la strămoşi. Uneori se pun pe fund grătare din corzi de vie, cât să ţină departe de dogoarea focului sarmalele încă crude. Alteori se aşază straturi, straturi de frunze de varză sau de viţă-de-vie (murate după vechile obiceiuri), felii de roşii şi tulpiniţe uscate de cimbru. În zilele calde de vară sau de primăvară, mai ales atunci când este post, iar carnea nu este îngăduit a se afla în mâncăruri, gospodinele fac sarmale de post, învelite în frunze de ştevie, de hrean sau de gulii opărite niţel înainte.
Umpluturi cu gustCât despre umplutura sarmalelor, aceasta diferă în funcţie de areal geografic, anotimp
