Mircea Marian: „Dornic să acopere scandalul din propria ogradă, premierul l-a turnat pe preşedinte, care ar fi spus că alocaţiile insuficiente pentru armată favorizează Rusia“.
Înainte de a pleca de la putere, ministrul de interne, Cristian David, are o ultimă preocupare: să nu rămână descoperit în faţa posibilelor cercetări ale procurorilor DNA. Poliţia Română, care-i este subordonată, a cheltuit peste 100 de milioane de euro pentru achiziţii dubioase. Acum, pentru a se putea justifica, David a încercat să treacă aceste contracte prin viza CSAT şi, implicit, a lui Traian Băsescu. O procedură clasică: guvernul Năstase a trecut prin parlament şi contractul cu Bechtel, şi aranjamentul financiar cu Rompetrol. Procurorii au fost blocaţi, pentru că nu pot pune sub acuzaţie instituţii precum legislativul sau CSAT. În plus, David a avut grijă să comande şi un raport al Corpului de Control a ministerului pe care-l conduce, astfel încât să poată prezenta opiniei publice şi un ţap ispăşitor. Dar, cel puţin deocamdată, nu a sesizat DNA!
Modul în care Cristian David încearcă să-şi şteargă urmele explică şi de ce, în ultima vreme, liderii liberali fac eforturi să se împace cu preşedintele Traian Băsescu: se tem că, după ce părăsesc guvernul, succesorii lor vor începe să umble prin arhive şi vor găsi destule documente pentru a-i sesiza pe procurori. Vă mai aduceţi aminte că, în 2007, acesta era planul secret al liberalilor de a-i compromite pe miniştrii PD, după ce aceştia au fost scoşi de la guvernare? Numai că fie nu au găsit nimic, fie s-au gândit că într-o bună zi s-ar putea să le vină şi lor rândul. Acum, cei care doreau o apropiere între PDL şi PNL erau pregătiţi să negocieze şi rolul DNA. Publicul ar fi urmat să asiste la câteva sacrificii rituale - nimic spectaculos -, iar liderii importanţi ar fi beneficiat de clemenţă.
După alegeri, d