Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averi ascunse

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 octombrie 2008 ·

Unii bugetari ignoră legislaţia care reglementează declararea averilor. Este cazul unor magistraţi care beneficiază de venituri uriaşe pentru a respecta legea. OLT. Ultima dată când procurorul Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi-a actualizat declaraţia de avere (cel puţin pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii) a fost în 2005. Potrivit site-ului CSM, în urmă cu trei ani, Noajă avea în proprietate un teren agricol şi o casă la Potcoava, un teren intravilan la Bălteni, un autoturism Dacia foarte vechi şi un Matiz, precum şi venituri salariale de peste 27.400 de lei. Colega sa de Parchet, Florica Radovan, a uitat şi ea să-şi reactualizeze declaraţia de avere, rămasă la nivelul anului 2005. Potrivit prim-procurorului Constantin Croitoriu, şeful celor doi, aceştia se numără printre cei aproximativ 500 de magistraţi care „au uitat să-şi reactualizeze declaraţiile de avere“, dar „ei şi-au depus noi declaraţii de avere, care nu au apărut încă pe site-ul CSM“. Cert este că, deşi au încălcat prevederile legii, depăşind cu mult termenul legal pentru depunerea noilor declaraţii, magistraţii s-au ales doar cu atenţionări.

Uite averea, nu e averea! Despre alţi procurori de la Parchetele locale care nu şi-au reactualizat declaraţiile de avere pe durata a doi ani şeful Parchetului judeţean nu a ştiut ce să spună. De pildă, doi magistraţi de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, Ion Bălaşa şi Cosmin Croitoriu, au uitat să ţină pasul în privinţa declarării bunurilor. Ion Bălaşa şi-a reînnoit declaraţia în 2008, dar a sărit anii 2006 şi 2007. Cosmin Croitoriu a reintrat şi el în cadrul legal anul acesta, dar în 2007 a uitat să-şi reactualizeze averea în scriptele oficiale şi aşa a rămas. „Ce să vă spun, eu dau de regulă relaţii despre dosare. Despre declaraţiile de avere ale colegilor mei nu ştiu ce să spun“, a spus purtătorul de cuvâ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 22 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 18 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 57 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°