Atat presedintele Asociatiei de Nevazatori Constanta, cat si secretara acestuia nu si-au mai primit salariile din august Le-a fost negat dreptul de a-si vedea copiii crescand, de a admira lucrarile artistilor plastici, de a privi peisaje... dar le-a ramas auzul. Iar simturile ascutite ii scot din intunecimea in care majoritatea persoanelor "normale" nu au iesit niciodata. S-au nascut cu el sau au dobandit handicapul pe parcursul vietii. Si, in consecinta, sunt refuzati de mintile inguste ale majoritatii, iar nevoile lor au fost date uitarii de autoritati. Aproape 1.800 de nevazatori din Constanta si Tulcea sarbatoresc, astazi, Ziua Mondiala a Bastonului Alb. "Va rog, poftiti...", se aude o voce din birou. Raman putin surprinsa. Nu am apucat sa ma prezint. De abia am intrat pe holul semi-obscur al Asociatiei de Nevazatori de pe strada Traian. Nu am intalnit pe nimeni. Ma uit, surprinsa, catre colegul meu. "V-am recunoscut vocea", se aude din nou. Un barbat de varsta a treia iese din birou si-mi intinde mana. Este Petru Pop Span, presedinte al asociatiei, care din 1995 se dedica, intrutotul, problemelor persoanelor care si-au pierdut vederea. In fata legii, are acelasi handicap. "M-ati sunat ieri, nu? pentru interviu. Intrati, va rog", continua barbatul. Nu sta prea mult pe ganduri si isi incepe povestea. Povestea, de fapt, a tuturor membrilor din asociatie. "De la noua ani sunt nevazator. Am avut un accident. Sunt din judetul Bistrita-Nasaud si eram cu vaca la pascut, cand, in joaca, m-am agatat de creanga unui mesteacan. Vroiam sa ma legan... dar s-a rupt craca, am cazut si m-am dat cu capul de pamant. Pe moment nu s-a stiut nimic... cand am mers la scoala mi-am dat seama... facusem un cheag de sange, mi s-a atrofiat nervul optic...", spune, sec, presedintele asociatiei. Si dintr-o gluma, Petru Pop si-a pierdut lumina ochilor. A urmat cursurile unei scoli speci