Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a redus la jumătate salariile şefilor de agenţii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 octombrie 2008 ·

Preşedinţii autorităţilor de reglementare şi ai instituţiilor de stat vor fi remuneraţi conform salariului de bază al secretarilor de stat, în jur de 6.000 de lei, jumătate din venitul actual. Sursa: Răzvan VălcăneanţuSursa: Mediafax

1 /.

Preşedinţii instituţiilor publice vor fi remuneraţi la nivelul salariului unui secretar de stat, a decis, ieri, executivul, după ce subiectul privind veniturile exorbitante ale şefilor de agenţii şi autorităţi guvernamentale a fost în atenţia opiniei publice în ultima perioadă.

Economia românească nu-şi poate permite salariile exagerate care se acordă la stat, este motivaţia guvernului, deşi majoritatea acestor instituţii se află în coordonarea Cancelariei Primului-Ministru. „Există salarii mai mari în zona de stat, fără a fi susţinute de performanţă, decât în zona privată“, a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

Membru într-un singur CA

Astfel, preşedinţii agenţiilor şi autorităţilor vor fi încadraţi cu un venit brut lunar de 6.691 de lei, iar vicepreşedinţii, asimilaţi funcţiilor de subsecretar de stat, la un salariu de 5.648 de lei. Şeful executivului a precizat că s-a luat hotărârea de a interzice secretarilor de stat să facă parte din mai mult de un consiliu de administraţie al unei agenţii sau autorităţi guvernamentale. Aceştia au cinci zile să-şi aleagă în ce consiliu doresc să rămână şi să-şi dea demisia din celelalte.

În prezent, majoritatea secretarilor de stat sunt în două, trei sau chiar şapte consilii de administraţie. Deciziile au fost luate în timpul şedinţei de guvern de ieri.

Angajaţii, protejaţi de contractele de muncă

Şefii companiilor cu capital de stat vor fi plătiţi în funcţie de performanţele unităţilor pe care le conduc. Salariile acestora vor fi modificate şi ele săptămâna viitoare prin hotărâre de guvern. Premierul a su

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 18 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Horoscop pentru duminică, 13 iulie 2025. Se întrezăresc întâlniri si discuții cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 18 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°