Industria serviciilor funerare din SUA nu este afectată de pierderile financiare cauzate de criza care a lovit multe sectoare economice. Sursa: AFP Photo
Majoritatea firmelor de pompe funebre din Statele Unite continuă să prospere, în ciuda crizei financiare, iar produsele de nişă sunt la mare căutare, transmite Reuters. „Toată lumea este afectată de economie. Dar oamenii mor în continuare“, explică Bob Hanson, angajatul unei companii din Idaho care vinde asigurări de înmormântare. Hanson a participat, săptămâna aceasta, la întâlnirea Asociaţiei naţionale a directorilor de companii de pompe funebre, organizată în oraşul Orlando. Potrivit asociaţiei, industria serviciilor funerare din SUA atinge o valoare de 11 miliarde de dolari, iar toate previziunile sunt de creştere.
Printre produsele cele mai căutate se numără cavoul pentru două persoane, realizat de compania Fortress Mausoleums, disponibil pentru 15.000 de dolari. „Afacerea noastră prosperă mai mult ca niciodată“, spune unul dintre proprietarii Fortress Mausoleums, Don Magallanes. Şi Andy Lopez, de la Affinity Caskets, care comercializează sicrie pentru veteranii de război, este mul- ţumit de profituri. Asta şi pentru că americanii nu prea se uită la bani atunci când vine vorba despre înmormântarea unui soldat care a făcut sacrificii pentru ţara sa.
Rata mortalităţii va creşte
Firma de pompe funebre Eternal Image câştigă din vânzarea sicrielor şi urnelor funerare cu siglele echipelor de baseball şi ale unor universităţi din Statele Unite ale Americii, precum Academia Militară West Point, Texas Tech sau Purdue.
„Datorită nişei noastre, noi creştem. Nu am fost afectaţi de starea economiei, aşa că am decis să scoatem pe piaţă noi produse“, afirmă vicepreşedintele departamentului de vânzări şi marketing de la Eternal Image, Nick Popravsky. Nici firmele