Pentru MIRA, un Logan de 1,6 l costă 70.968 de euro, dacă este pentru Poliţia Rutieră, iar dacă este destinat Poliţiei Rurale valorează 52.000 de euro. Dacă Loganul are cuşcă de câine, atunci costă doar 35.737 de euro.Preşedintele Traian Băsescu a anunţat ieri, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), că va sesiza instituţiile statului pentru o analiză foarte serioasă cu privire la autoturismele şi echipamentele contractate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). Este vorba despre Loganurile poliţiei, maşini de circa 10.000 de euro, dar care, cu dotările aferente, ajung la peste 70.000 de euro pe bucată.
Dotările, de patru-cinci ori cât maşina MIRA a achiziţionat, de la ultimele alegeri generale şi până în prezent, potrivit NewsIn, 2.136 de maşini, ce reprezintă 29 de modele ale unor mărci diferite. MIRA a semnat contracte pentru cumpărarea a 392 de autospeciale de patrulare pentru Poliţia Rutieră, marca Dacia Logan, cu motor de 1,6 l, la care preţul fără dotări este de 11.769 de euro, iar cu dotări, preţul este de 70.968 de euro pentru fiecare maşină. Mai există 449 de Dacii Logan cu un preţ de bază de 12.404 euro, dar care, cu dotări, ajung la 52.423 de euro pe bucată. Acestea sunt vehiculele Poliţiei Rurale. Lor li se adaugă alte 301 autolaboratoare criminalistice Logan de 11.117 euro/bucată, care ajung, cu tot cu dotări, la... 83.737 de euro.
BMW X3 pentru „munca operativă“ Şi BMW oferă superdotări Poliţiei Rutiere. MIRA a semnat contracte pentru cumpărarea a 34 de autospeciale de patrulare cu tracţiune integrală BMW 330 xd, pentru Poliţia Rutieră, la care preţul de bază este 35.177,77 euro, dar care, cu dotările aferente, ajung la 118.670,53 euro/bucată. Vorbim de maşini BMW 4x4, 330xd. Pentru poliţia rurală, MIRA a contractat 300 de Subaru Forester, cu un preţ total de 45.001,94 euro, la care dotăril