Tehnicianul echipei CSM Vâlcea, Alin Artimon, a găsit partea plină a paharului după eliminarea din Cupa României de marţi (0-1 cu CS Otopeni).
„Decizia de a folosi o echipă inedită, cu fotbalişti pe care nu s-a contat până acum, îmi aparţine în totalitate. Dacă vom obţine un rezultat bun cu ACU Arad, în etapa viitoare de campionat, atunci se poate spune că am luat decizia corectă. Sincer să fiu, ne-a stat gândul mai mult la meciul de la Arad şi nu ne doream, în nici un caz, prelungiri. Asta nu înseamnă că nu ne-am dorit victoria. Eu îi felicit pe băieţi pentru efortul pe care l-au depus. Am dominat prima repriză, în timp ce a doua a fost echilibrată. Partea bună este că Vâlcea a demonstrat că are şi rezerve de valoare şi doi-trei fotbalişti cred că vor face pasul spre prima echipă în scurt timp“, a spus Artimon.
Atacantul vâlcenilor, Jaka Stromajer, este incert pentru meciul de sâmbătă cu ACU, slovenul aşteptând rezultatul testului RMN, după accidentarea din partida cu Liberty Salonta, din runda precedentă. Tehnicianul echipei CSM Vâlcea, Alin Artimon, a găsit partea plină a paharului după eliminarea din Cupa României de marţi (0-1 cu CS Otopeni).
„Decizia de a folosi o echipă inedită, cu fotbalişti pe care nu s-a contat până acum, îmi aparţine în totalitate. Dacă vom obţine un rezultat bun cu ACU Arad, în etapa viitoare de campionat, atunci se poate spune că am luat decizia corectă. Sincer să fiu, ne-a stat gândul mai mult la meciul de la Arad şi nu ne doream, în nici un caz, prelungiri. Asta nu înseamnă că nu ne-am dorit victoria. Eu îi felicit pe băieţi pentru efortul pe care l-au depus. Am dominat prima repriză, în timp ce a doua a fost echilibrată. Partea bună este că Vâlcea a demonstrat că are şi rezerve de valoare şi doi-trei fotbalişti cred că vor face pasul spre prima echipă în scurt timp“, a spus Artimon.
Atacantul vâlcenilor, Jaka Str