Femeia s-a oprit lîngă noi ostenită, a lăsat jos cobiliţa pe care o aducea pe umeri de la vreo doi kilometri, şi-a strîns basmaua mai bine sub bărbie şi ne-a abordat, privindu-ne pieziş: "Şedeţi la taclale?". Am mormăit fiecare cîte ceva, pe post de răspuns, eu şi Florin (domnul profesor, cum îi zic oamenii pentru că i-a învăţat pe copiii din sat engleză). Nu prea voiam să ne angajăm într-o discuţie fiindcă aveam de vorbit de-ale noastre. Se pare însă că femeia avea chef să se descarce: "L-aţi văzut pe Sărăcilă mai devreme trecînd pe aici?". "Nu." "A umblat cu calul prin otava mea, arză-l-ar focul de nemernic. Nu ştiu ce să mă mai fac, domnule, omul e rău ca naiba şi îmi face numa’ necazuri. Acum a fost doar cu calul, dar săptămîna trecută a dat ocol cu căruţa peste iarba mea, numai ca să-mi facă în ciudă. E duşman cu toţi vecinii. Zilele trecute mi-a băgat apă cu mizerie de la grajd pe conductă." "Dar de unde ştii că el? Crezi că putea să bage ce vrea el pe conducta publică?" "Ba, bine că nu, păi altfel cum să ajungă noroi pe ţeavă la vacile mele? El e mai sus. Eu sînt femeie, nu mă pot pune cu el, şi bărbatu-meu, care ar putea să-l mai scuture un pic, nu se bagă, e laş." "Nu trebuie să te pui mata cu Sărăcilă, mai ales pe chestia asta cu conducta" - o sfătui Florin. "N-aveţi grijă că nu mă iau singură de el, că cine ştie ce-i mai dă prin cap nerodului. Nu ştiţi, acum doi ani, cum a pus cîinii pe Marioara de-au mîncat-o de vie, biata femeie. A dat vară-mea atunci nişte declaraţii grele împotriva lui. A spus la poliţie tot despre el, că doar el a asmuţit cîinii, nenorocitul. Da’, uite că nu i s-a întîmplat nimic. Nu l-a deranjat nimeni de la casa lui şi face rele în continuare. Acuuma... să vă spun, maică-sa a fost o curvă." "Zăău?". "Daaa... Mi-e ruşine de dumneavoastră să vă zic, că sînteţi domni de la oraş, dar..." "Haide acuma, zi, că n-om muri de ruşine