Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saloane de lux la Maternitate

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 16 octombrie 2008 ·

Noile saloane se află în aripa nouă a Maternităţii, în secţia Ginecologie 1. Cele trei saloane vechi sunt de nerecunoscut acum: paturi comandate din străinătate asortate în culoarea relaxantă a pereţilor, perdele moderne, frigider, baie cu cabină de duş. În centrul fiecărui salon se află televizoare LCD, iar pereţii sunt puşi în evidenţă de tablourile realizate manual de o fostă pacientă a Maternităţii. „Un mare grafician german a născut la noi, la Braşov. Înainte să plece ne-a donat 30 de tablouri. Le-am luat, le-am băgat sub scară, le-am încuiat, iar acum a sosit timpul să le pun pe pereţi”, ne-a mărturisit Flavius Gliga, directorul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie din Braşov.

Pacientul nostru,

sponsorul nostru

Totul a fost realizat cu ajutorul sponsorilor. „Noi, Maternitatea, nu am investit decât muncă şi dorinţa de a transforma aceste saloane. Ele au fost reabilitate prin amabilitatea unui grup numeros de sponsori. Fiecare a participat cu ce au putut. Unii dintre aceştia au plătit forţă de muncă, alţii au venit cu obiecte sanitare, televizoare, frigidere. Un sponsor a donat termopanul pentru a schimba tâmplăria”, a spus Gliga.

Doctorii nu s-au străduit foarte tare să atragă sponsori. Majoritatea sunt femei de afaceri care au trecut prin mâinile lor. „Am fost şi internată, am şi născut aici. Am avut şi probleme. Ştiu cum a fost înainte şi aş dori ca alte femei să nu treacă prin aceleaşi saloane învechite”, ne-a declarat Gabriela Colţea, unul dintre sponsori.

Investiţie de

500 de milioane

Femeile vor fi internate în saloanele de lux în funcţie de numărul de locuri disponibile. Saloanele sunt destinate femeilor care se pregătesc pentru naştere sau pacientelor care beneficiază de anumite tratamente, precum cele pentru tratarea infertilităţii. Condiţiile de lux nu costă nimic. Cel puţin nu pe chitanţă. „Ele a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 42 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 18 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°