Mariajul cu un bărbat bogat din Germania sau Marea Britanie este visul multor femei din Thailanda. Sursa: Reuters
Thailanda nu este numai o destinaţie exotică de vacanţă, dar şi locul ideal pentru bărbaţii occidentali care doresc să-şi găsească perechea. În ultimele decenii, numărul thailandezelor care vor să pună mâna pe un soţ din statele occidentale a crescut simţitor, relatează Reuters. „Perechea mea ideală ar fi un bărbat occidental echilibrat, matur şi inteligent“, spune Nok, o femeie de 37 de ani, în anunţul postat pe site-ul de matrimoniale thaidarling.com.
Fenomenul a luat amploare şi astfel s-a ajuns ca, în anul 2006, căsătoriile între bărbaţi occidentali şi thailandeze să reprezinte jumătate din numărul total de mariaje înregistrate în districtul Bangrak, din capitala ţării, Bangkok. În ultimii 25 de ani, rata primului gen de căsătorii a crescut constant cu 10 procente în fiecare an. Una dintre cauze este şi diferenţa demografică între bărbaţi şi femei, acestea din urmă fiind cu un milion mai numeroase.
Un studiu realizat în 2006 a relevat că media de vârstă a femeilor căsătorite cu bărbaţi occidentali era de 35 de ani. Soţii lor, majoritatea din Germania, Marea Britanie sau Scandinavia, aveau o vârstă medie de 50 de ani şi un venit mediu de 1.800 de dolari lunar, de şapte ori mai mare decât salariul mediu din Thailanda. „Nu cred că este vreun dubiu privind principalul factor motivant pentru femeile din Thailanda care decid să se căsătorească cu un occidental, şi anume siguranţa financiară“, spune Jim Spellman, proprietarul site-ului knowphuket.com. De aceea, fenomenul are şi o puternică latură economică, nu doar socială, aceste femei alimentând economia naţională cu aproximativ 43 de milioane de dolari anual - bani trimişi propriilor familii din nord-estul Thailandei.