Se poate spune că toamna a început, la Bucureşti, sub semnul lui Enescu, manifestări diverse atrăgînd atenţia publicului şi a specialiştilor, pentru că, spre exemplu, Muzeul Enescu a vernisat o expoziţie cu multe repere inedite privind relaţia Maestrului cu Yehudi Menuhin, discipol şi apoi prieten. Documentele aflate fie în arhiva Muzeului, fie la Biblioteca Academiei sau la Biblioteca Naţională reflectă „prima lecţie“ (1927), prezenţa micului violonist la Sinaia sau la Paris, citate din volumul său de memorii Călătorie neterminată, în care îl evocă adesea pe Enescu, dar şi o scrisoare a tatălui său, Moshe Menuhin, adresată acestuia (1933), apoi un manuscris enescian inedit – Nocturna Ville d’Avray pentru pian, vioară, violoncel, compusă, se pare, la vila familiei Menuhin, lîngă Paris, unde mari artişti ai vremii cîntau adesea în diverse „formule“ instrumentale. Într-o succesiune inteligent gîndită de Cristina Andrei şi Silvia Costin, alături de Daniel Achim, se regăsesc Marele Premiu al Discului (1933), acordat înregistrării dublului de Bach – solişti Enescu şi Menuhin –, discurile lor editate la „His Master’s Voice“, articole elogioase din presa franceză, o scrisoare a soţiei lui Chausson, dar şi cadenţa scrisă de Enescu la Concertul nr. 7 de Mozart şi dedicată lui Menuhin (lucrare interpretată apoi de acesta sub bagheta lui Enescu), programe, afişe, cronici referitoare la recitalurile renumitului violonist care a cîntat, spre exemplu, Sonata a III-a la New York, Paris şi Londra sau în Australia, fotografii şi articole cu ocazia turneului întreprins de Menuhin la Bucureşti, în 1946 (moment care a marcat, de fapt, plecarea definitivă a lui Enescu din ţară), apoi vizitele artistului la Muzeul Enescu (1956 şi 1998). O ambianţă ideală pentru ca excelentul Gabriel Croitoru să ofere un recital, cîntînd superb pe vioara Guarneri, care i-a aparţinut lui Enescu (după