Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reeditarea finalei din 1995

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 16 octombrie 2008 ·

Pe stadionul „Valentin Stănescu” se dispută astăzi penultima întâlnire din ediţia din acest an a Cupei României dintre formaţia din liga secundă, seria I-a, Petrolul Ploieşti, echipă aflată pe un loc inferior (12), şi echipa din Giuleşti, aflată într-o serioasă criză. Este de fapt o reeditare a finalei din 21 iunie 1995, disputată în capitală şi câştigată cu multe emoţii de petrolişti, după executarea loviturilor de departajare (5-3), când, după prelungiri, scorul era egal: 1-1. Cele două teamuri s-au întâlnit în decursul celor 55 de ani de opt ori. Prima dată a fost pe 1 octombrie 1952 la Bucureşti, în optimile de finală, în care petroliştii au învins cu 3-1. Ultimele confruntări s-au disputat în ediţia a 68-a, când în semifinale de la Bucureşti, pe 22 martie 2006, a fost 4-0 pentru Rapid, iar în returul din 19 aprilie a fost 3-3.

Petroliştii sunt la ediţia 47 în faza 16-zecimilor, cu 119 meciuri disputate (61 de victorii şi 41 de înfrângeri). Au câştigat de două ori trofeul, pe 21 iulie 1963 în finală cu Siderurgistul Galaţi (6-1) şi pe 21 iunie 1995, ediţie deja amintită mai sus. În ultimele două sezoane ploieştenii nu s-au mai calificat în această fază. Rapidul are în panoplie 13 cupe, ultima în urmă cu un an şi jumătate, pe 26 mai 2007, în compania lui Poli Timişoara: 2-0. A mai disputat şi alte cinci finale, ultima pierdută pe 16 iunie 1999 în faţa Stelei, după executarea loviturilor de penalitate. În clasamentul all-time al Cupei se află pe locul secund, cu 66 de ediţii, în care a jucat 225 de meciuri (148 de victorii şi 45 de înfrângeri). Pe stadionul „Valentin Stănescu” se dispută astăzi penultima întâlnire din ediţia din acest an a Cupei României dintre formaţia din liga secundă, seria I-a, Petrolul Ploieşti, echipă aflată pe un loc inferior (12), şi echipa din Giuleşti, aflată într-o serioasă criză. Este de fapt o reeditare a finalei din 21 iunie 199

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O delegaţie a OSCE a evaluat în România procesul electoral înaintea alegerilor prezidenţiale

G4Media acum 2 ore
O delegaţie a Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) a efectuat o vizită în România în perspectiva alegerilor prezidenţiale care vor fi repetate pe 4 mai, în pregătirea misiunii de observare pentru acest scrutin, ş

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 43 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 2 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Donald Trump declară că l-a susținut pe Mark Rutte pentru șefia NATO și că face o treabă grozavă: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Și cred că l-am ținut departe de…” / Klaus Iohannis, singurul contracandidat, s-a retras din cursă

G4Media acum 2 ore
Donald Trump a declarat, în cadrul întâlnirii cu Mark Rutte de joi seara, din Biroul Oval, că l-a susținut pe politicianul olandez pentru a deveni noul secretar general NATO. „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cr

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°