Fetele antrenate acum de Voina au fost bătute clar de Norvegia, Suedia şi Germania
Naţionala feminină de handbal a României s-a despărţit cu scandal de antrenorul Tadici şi l-a adus în locul lui pe Radu Voina, dar evoluţia fetelor noastre nu s-a schimbat în bine. Mai mult, la Cupa Mondială din Danemarca româncele au fost bătute de toate adversarele: 23-30, cu campioana olimpică Norvegia, 24-29, cu Suedia, şi 25-34 cu Germania.
Ultimul meci al fetelor noastre la acest puternic turneu din Danemarca, cel cu Germania, a consemnat şi cea mai severă înfrângere deşi, paradoxal, la pauză scorul era egal, 15-15. În repriza secundă, însă, româncele au jucat zece minute fără să dea un gol de unde şi scorul final, clar favorabil nemţoaicelor. Pentru că turneul a fost, totuşi, unul amical este de aşteptat ca Radu Voina să rămână în continuare selecţionaer, dar este clar că rezultatele sunt îngrijorătoare. "Nu mă surprind foarte tare înfrângerile, deşi rezultatele sunt alarmante. Mă surprinde modul de abordare al naţionalei la o competiţie importantă. Acest lucru arată că la mijloc e vorba de dezordine şi dezorganizare şi ar trebui să se ştie că sportul nu se face pe sub mână. Fetele trebuie să se trezească la realitate. Nu ştiu dacă felul cum au jucat le va influenţa la Campionatul Mondial din Macedonia, dar e clar că nu vor merge acolo cu zâmbetul pe buze", a spus după acest turneu Drăgănescu, directorul tehnic al naţionalei de handbal feminine, şi este clar că pe Voina îl aşteaptă momente dificile. (A.G.M.)
Fetele antrenate acum de Voina au fost bătute clar de Norvegia, Suedia şi Germania
Naţionala feminină de handbal a României s-a despărţit cu scandal de antrenorul Tadici şi l-a adus în locul lui pe Radu Voina, dar evoluţia fetelor noastre nu s-a schimbat în bine. Mai mult, la Cupa Mondială din Danemarca româncele au fost bătute de toate a