Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domenech s-a salvat pe spatele românilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 octombrie 2008 ·

Selecţionerul Franţei a fost reconfirmat în funcţie până în 2010, după remiza de la Constanţa. La FRF, şedinţa de analiză n-a mai avut loc. Sursa: Reuters

Românii nu vor scăpa de Raymond Domenech (56 de ani) nici pe 5 septembrie 2009, la returul cu Franţa, din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2010. Victoria repurtată de „cocoşi“ marţi-seară, în meciul amical disputat la Paris împotriva Tunisiei, scor 3-1 (goluri Henry - două şi Benzema), dar mai ales remiza de la Constanţa (2-2 cu România, partidă jucată sâmbătă, în Grupa a 7-a a preliminariilor) i-au determinat pe şefii federaţiei de la Paris să-l reconfirme în funcţie până în 2010 pe contestatul tehnician.

Şi la români era anunţată o şedinţă de analiză după meciul cu Franţa, însă aceasta n-a mai avut loc. Şefii FRF îl susţin pe Piţurcă, deşi remiza ne îndepărtează de calificare.

Scandalul imnului

Partida Franţa - Tunisia a fost marcată de incidentele produse de suporterii oaspeţilor în tribunele arenei „Stade de France“. În majoritate cetăţeni francezi cu origini africane, spectatorii au fluierat „Marseilleza“. Preşedintele ţării, Nicolas Sarkozy, l-a băgat ieri în şedinţă pe Jean-Pierre Escalette, preşedintele federaţiei, urmare a „scandaloaselor incidente petrecute ieri-seară pe «Stade de France»“.

Nu e prima oară când imnul Franţei este fluierat la un meci al naţionalei. S-a mai întâmplat în 2001, la amicalul cu Algeria, şi, apoi, la un joc contra Marocului. În Franţa trăiesc peste 650.000 de tunisieni. Pe vremea când era ministru de interne, în 2003, Nicolas Sarkozy a iniţiat un proiect de lege prin care persoanele care fluieră imnul riscă până la şase luni de închisoare şi o amendă de 7.500 de euro!

François Fillon, premierul Franţei:"E o insultă pentru Franţa! Trebuia să se suspende partida. Cine fluieră imnul ar trebui să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 8 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°