Mijlocaşul lui Bayern München, Franck Ribery, consideră că Franţa a fost echipa mai bună în partida amicală cu Tunisia (3-1) şi a precizat că victoria obţinută în faţa propriilor suporteri este importantă pentru moralul coechipierilor săi, precum şi pentru cel al selecţionerului.
„Am început bine partida, deşi oaspeţii au fost cei care au deschis scorul. E important că acţiunile noastre au avut ritm şi cursivitate. Golul marcat de Thierry Henry ne-a dat şi mai multă încredere, iar în a doua repriză am repetat prestaţia din România. Victoria este foarte importantă pentru noi, jucătorii, dar şi pentru fani, pentru că partida cu România nu ne-a ieşit aşa cum s-ar fi aşteptat suporterii noştri. Cred că în urma acestui rezultat şi antrenorul se bucură de mai multă suţinere“, a afirmat Ribery.
Selecţionerul vicecampioanei mondiale, Raymond Domenech, recunoaşte că formaţiei sale încă îi lipseşte omogenitatea, dar precizează că are încredere în tinerii fotbalişti convocaţi la lot: „Atunci când evoluezi cu mai mulţi jucători fără experienţa meciurilor internaţionale, este normal ca în jocul echipei să mai apară oscilaţii de formă. Am însă convingerea că aceşti puşti care vin din urmă se vor integra şi vor ajuta Franţa să-şi îndeplinească obiectivele. Singura problemă care mă preocupă în prezent este să construiesc o echipă bună, capabilă să participe la CM din 2010“.
Presa din Hexagon a lăudat prestaţia căpitanului Thierry Henry, autorul unei „duble“ în partida cu Tunisia. „În ciuda vârstei sale, rămâne numărul unu din atacul echipei lui Domenech. A marcat două goluri în poarta Tunisiei, unul dintre ele superb, şi a demonstrat, încă o dată, că Franţa are nevoie de eficacitatea sa. Încă nu i s-a găsit un partener pe măsură în atac“, a scris L’Equipe.
Reprezentativa Franţei, care sâmbătă a remizat cu naţionala României, scor 2-2, în preliminariile Cupei Mon