Deprecierea continuă a leului în raport cu moneda europeană va duce la scumpirea alimentelor, cele mai afectate urmând să fie carnea şi laptele, a declarat ieri preşedintele Federaţiei Deprecierea continuă a leului în raport cu moneda europeană va duce la scumpirea alimentelor, cele mai afectate urmând să fie carnea şi laptele, a declarat ieri preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.
“Până acum, deprecierea este de 10%. Dacă va continua, este de aşteptat ca producătorii să scumpească alimentele cu un procent egal cu cel al devalorizării”, a spus Frumosu.
Totuşi, datele BNR arată că deprecierea leului în raport cu euro a fost de doar 7,5% de la începutul lunii septembrie, iar faţă de
cursul afişat în urmă cu zece zile leul era, ieri, chiar mai puternic.
În Franţa era mai ieftin...
Unele alimente precum carnea, laptele sau uleiul se vând mai scump în România decât în Franţa şi la preţuri semnificativ mai mari decât în Bulgaria, potrivit analizelor realizate de presă. Preşedintele Patronatului Industriei Alimentare, Sorin Minea, pune această situaţie pe seama dezastrului din agricultură, a TVA-ului de 19% şi a transportului scump în lipsa autostrăzilor.
Sensibilitatea preţurilor alimentelor la fluctuaţiile monedei naţionale în raport cu euro vine din dependenţa de importuri, care ajung pe unele segmente chiar şi la 95% din consum.