Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Ioan Paul al II-lea, înjunghiat în numele credinţei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 octombrie 2008 · ·

În 1982, Suveranul Pontif a fost rănit de un preot fanatic. Un film care marchează acest moment, trecut până acum sub tăcere de Biserica Catolică, va rula astăzi la Vatican, la împlinirea a 30 de ani de când regretatul Karol Wojtyla a fost ales Papă. Papa Ioan Paul al II-lea a fost înjunghiat de un preot, la un an după ce fusese împuşcat în abdomen de turcul Mehmert Ali Agca. La 12 mai 1982, după o vizită papală la sanctuarul de la Fatima, un preot spaniol ultra-tradiţionalist, Juan Fernandez Krohn, l-a atacat cu un pumnal pe Suveranul Pontif.

Vaticanul a admis incidentul, dar a ascuns amănuntul că Papa a fost atunci rănit. "Pot spune acum că Sfântul Părinte a fost rănit. Când ne-am întors în cameră, sângera", a declarat cel care a fost secretarul privat al Papei vreme de aproape 40 de ani. Dezvăluirile cardinalului Stanislaw Dziwisz fac parte dintr-un documentar («Mărturia»), a cărui premieră la Vatican va avea loc astăzi, 16 octombrie, în prezenţa actualului Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea. De ce astăzi ? Pentru că se împlinesc trei decenii de când omenirea a avut noroc.

După treizeci de ani

Karol Wojtyla s-a născut pe 18 mai 1920, la Wadowice (Polonia), într-o familie modestă, cum sunt familiile în vreme de război. La nouă ani, Karol, fiul unui ofiţer, şi-a pierdut mama. După absolvirea liceului "Marcin Wadowita" s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Jagielloniene din Cracovia. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi al ocupaţiei naziste a Poloniei, Universitatea a fost închisă şi Karol Wojtyla a muncit într-o fabrică de produse chimice. În 1948 a intrat în rândul clerului. Peste 30 de ani a devenit Papă. Pe 16 octombrie 1978, Cardinalul Karol Wojtyla, arhiepiscop al Cracoviei, intra în istorie ca primul Papă polonez, şi cel dintâi Suveran Pontif nenăscut

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 2 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 10 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Imnul Ligii Europa, intonat din greşeală înainte de meciul Aston Villa-PSG în Liga Campionilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
În loc de imnul Ligii Campionilor, muzica Ligii Europa a fost cea care a răsunat marţi, înaintea loviturii de start a manşei secunde a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor dintre Aston Villa şi Paris Saint-Germain, de pe Villa Park. Jucătorii

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 7 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 10 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 5 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/20°
Constanta
acum

mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

9°/26°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/27°
joi

13°/27°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/18°