Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretele primilor paşi în carieră

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 octombrie 2008 ·

„Puţine locuri de muncă pentru tineri“, „salarii mici“, „aveţi de aşteptat până să vă găsiţi un loc de muncă“. Toate acestea sunt lucruri pe care tinerii le află încă din primul an de facultate. Dezamăgiţi, mulţi pornesc la drum fără prea mari speranţe. O carieră se construieşte încă din şcoală şi totul depinde de domeniul ales.Orice început e greu, iar găsirea jobului potrivit poate fi un proces de durată. Dar, dacă aveţi o pregătire temeinică şi nu vă încăpăţânaţi să căutaţi locuri de muncă în domenii cu surplus de personal, pe poziţii care depăşesc nivelul de cunoştinţe, atunci un job entry-level este foarte uşor de găsit. Este normal să începeţi de jos. În timp ce unii sunt în această situaţie, există profesionişti care primesc oferte grozave de muncă fără ca măcar să caute. Nu atât pentru că sunt pregătite, ci pentru că domeniul lor duce lipsă de personal. Dacă lucraţi într-un astfel de domeniu, vă permiteţi chiar luxul de a-i cere şefului o mărire de salariu pentru că altfel veţi pleca la una dintre cele trei companii concurente care aleargă după dumneavoastră. Site-ul www.careerexperts.ro vă ajută să descoperiţi câteva dintre secretele pieţei muncii.

Gândiţi în perspectivă! Alegeţi-vă cariera ţinând cont de piaţa muncii şi de evoluţia ei în următorii ani. Ţintiţi să ajungeţi un profesionist în domeniul ales. Asta nu înseamnă să ignoraţi abilităţile dumneavoastră sau pasiunile în alegerea carierei. Ţineţi cont de toate aceste aspecte importante pentru a face o alegere bună. Dacă alegeţi un domeniu de carieră pentru care piaţa nu e favorabilă, este important să fiţi conştient despre eforturile necesare ca să vă angajaţi şi să promovaţi. Spre exemplu, piaţa de muncă în HR este mult mai bună decât cea în PR. Într-o companie, la patru-cinci specialişti în HR există unu-doi specialişti în PR. Asta nu înseamnă să nu vă orientaţi spre PR, ci să fiţi pregăti

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Lucrări în București: Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale

Mediafax acum 18 minute
„Așa cum mi-am asumat la preluarea mandatului, prioritizez lucrările esențiale pentru București: 3 dintre cele mai circulate pasaje și poduri din București intră în reabilitare. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a lansat în SEAP proc

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

ANRE: Companiile care cumpără energie electrică acum, cu livrare în viitor, vor fi obligate să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un Ordin prin care cumpărătorii de energie electrică vor fi obligaţi să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate pe

Comisia Europeană prezintă propunerea de buget pe termen lung al Uniunii Europene

Adevarul acum 10 minute
Miercuri, 16 iulie, comisarul european Piotr Serafin va prezenta deputaților din Comisia Parlamentului European (PE) pentru Bugete, propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe termen lung al UE.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°