De cîteva zile bune, cum am cîteva clipe libere, zapez pe forumuri ale diverselor ziare, la întîmplare, fascinat de "arta conversaţiei" în acest (relativ) nou mediu de comunicare. Ce-i drept, trebuie să te echipezi de la început cu un impermeabil pentru a putea naviga printre flegme, căci aproape nu există grupaj de comentarii, despre orice şi oricine, în care să nu întîlneşti la tot pasul şi intervenţii de genul:
Cartarescule, nu ca infatisarea fizica ar avea importanta: dar tu esti cam efeminat! Asa ca mitocan nu esti fiindca nu poti, nu ca nu ai vrea... (...) Tu te auzi? Sa nu te superi, dar in ton cu aprecierea ta asupra esentei romanismului am sa afirm ca esenta ta este absolut infantila. Nu vreau sa spun: imbecila! Desi ar fi mai nimerit! Sunteti o mana de scarabei de balegar care v-ati spurcat sa faceti afirmatii "subliminale" despre romani: RAHAT (vezi-l pe Patapievici cand se referea la poporul roman), ISTERIE(vezi-te pe tine (...) Baietica, lasa-te taica de elucubratii! Astea ale tale sunt mai ieftine decat ale grupului Vacanta Mare.
Dacă treci însă de acest gen de invective - cum o fac şi majoritatea forumiştilor - nu poţi să nu recunoşti măcar greutatea de "realitate socială" a acestor dialoguri, densitatea de obsesii, aspiraţii şi frustrări, spaime şi vise, sincere şi profunde, chiar dacă - prin chiar regula jocului - fruste şi adesea stîngace. Printre rînduri poţi întrevedea, cu puţină răbdare, neliniştea unei Românii tinere cu care generaţia mea nu prea mai ştie să comunice. Dar nu aş vrea - şi nici n-aş putea - să mă refer aici la toate acestea. O să mă opresc doar la o mică problemă de vocabular pe care am constatat-o de curînd: frecvenţa acuzaţiei de "abureală".
"Totul e abureală de intelectual!" - spune un forumist. "Stiu ca cenzurati, caci asa fac slugile acestui asa zis lup singuratic cum spune alt aburit" - mai comentează u
