Ceauşescu a trăit şi a murit ca un stalinist. Un asemenea om nu putea avea conturi în Elveţia. Verdictul potrivit căruia Nicolae Ceauşescu nu avea conturi în străinătate a fost primit de unii cu nemulţumire („ştiam noi că or să muşamalizeze totul…“) şi de alţii cu un soi de uşurare ( “ştiam noi că era cinstit…”).
Ei bine, nici unii, nici alţii n-au dreptate. Ceauşescu nu avea conturi în străinătate. Dar asta nu fiindcă ar fi fost conducătorul onest de care România avea nevoie. Ceauşescu era un comunist convins.
El nu şi-ar fi putut concepe viaţa în capitalism. Oare chiar vi i-aţi fi imaginat pe Ceauşescu şi pe soţia sa, Elena, pe cheiul lacului Geneva, hrănind răţuştele ca doi pensionari fericiţi, după ce tocmai ar fi abandonat puterea în România? Cine crede aşa ceva nu ştie nimic despre natura tiraniilor de tip stalinist.
Numeroşi dictatori au adunat averi colosale, pe care şi le-au plasat în locuri sigure. Mobutu Sese Seko, Augusto Pinochet sau Ferdinand Marcos, de exemplu. Dar aceştia făceau parte din categoria tiranilor care ştiau că dictatura nu le va supravieţui. Ba chiar erau conştienţi că trebuie să facă în aşa fel încât ei înşişi să supravieţuiască dictaturilor lor.
Aveau, aşadar, conştiinţa propriei vulnerabilităţi. Nu era cazul lui Ceauşescu, lider comunist pur şi dur. De altfel, lipsa aproape totală de proprietate privată este o caracteristică a liderilor comunişti din generaţia lui Ceauşescu. Chiar dacă au supravieţuit propriilor regimuri, niciunul nu a fost bogat. Nici Jivkov, nici Husak, nici Kadar, nici Jaruzelski, nici Honecker. Şi nici Gorbaciov.
La fel ca şi Stalin, dictatorul român deţinea puterea în stare pură. Ţinea în mâini destinele a milioane de oameni, dispunea de bugetul şi bogăţiile unei naţiuni întregi. În plus, era convins de caracterul etern al regimului comunist, dac
