● Duşmanul duşmanului meu / Mon meilleur ennemi (Franţa, 2007), de Kevin Macdonald.

Klaus Barbie s-a născut în 1913, a intrat în trupele SS în 1935, s-a distins în hăituirea evreilor din Olanda şi în 1942 a fost postat la conducerea Gestapo-ului din Lyon - la ora aceea, centrul Rezistenţei franceze. În scurt timp îşi cîştiga o reputaţie de torţionar deosebit de aplicat şi chiar entuziast - "Măcelarul din Lyon". Dintre sutele de atrocităţi pe care le-a comis, există îndeosebi două cărora le datorează locul său în istoria infamiei franceze: schingiuirea pînă la moarte a lui Jean Moulin - unul dintre eroii Rezistenţei; şi deportarea a 44 de copii evrei, dintre care nici unul nu s-a mai întors. Acesta e omul pe care serviciile secrete americane l-au angajat în 1945, ca să-l folosească împotriva comuniştilor. Atunci cînd autorităţile franceze au început să li-l ceară (nici ele nu s-au grăbit), americanii l-au făcut scăpat în Bolivia, folosindu-se în acest scop de una dintre aşa-numitele reţele Ratline, care, constînd în principal din preoţi şi funcţionînd cu acordul tacit al Vaticanului, au aranjat şi fuga altor mari "catolici anticomunişti" precum Adolf Eichmann. În Bolivia, Barbie a făcut trafic de arme, le-a fost consultant în probleme de tortură dictatorilor René Barrientos, Hugo Banzer şi García Meza (primii doi bine văzuţi de CIA, ultimul repudiat din cauza regretabilei sale compulsii de a îngropa America în cocaină) şi, după toate aparenţele, a făcut tot ce era omeneşte posibil ca să instaureze al patrulea Reich. Abia în 1983 a fost deferit justiţiei franceze (care-i dăduse de urmă încă din 1971) şi abia în 1988 (cu trei ani înaintea morţii lui naturale) a fost condamnat - pentru crime împotriva umanităţii. Tot în 1988, marele autor de film documentar Marcel Ophuls (fiul marelui autor de film de ficţiune Max Ophuls) a lansat Hotel Terminus: viaţa şi tim