Guillermo Del Toro revine cu noi aventuri ale diabolicului erou cu inimă de aur - născut în Iad, dar trecut irevocabil de partea Binelui.

Ron Perlman reia rolul titular cu aceeaşi mucalită stăpânire de sine sub faţa roşie şi coarnele nepotolite. Ca şi în primul „Hellboy“, Del Toro se dezlănţuie cu întregul său arsenal imaginativ într-un film în care suspansul, grotescul, fantasticul şi umorul creează o combinaţie unică.

Una dintre poveştile pe care profesorul Bruttenholm (John Hurt) i le-a spus adolescentului Hellboy este legenda războiului dintre oameni şi tărâmul magic. Regele Balor, conducătorul rasei elfilor, a comandat crearea unei „Armate de Aur“ - soldaţi mecanici în stare de orice. Armata, condusă de Balor cu ajutorul unei coroane magice, a atacat oamenii fără milă. Cuprins în cele din urmă de remuşcări, Balor încheie un armistiţiu şi rupe coroana în două - jumătate este dată oamenilor, cealaltă jumătate o păstrează el însuşi. Fiul lui Balor, Prinţul Nuada, s-a opus armistiţiului şi s-a autoexilat, promiţând că se va întoarce când ai lui vor avea nevoie de el. Armata de maşini ucigaşe a devenit inactivă odată cu ruperea coroanei.

Deşi lumea e în general tentată să compare lumea fantastică a benzilor desenate Hellboy, aşa cum e ea văzută de scenaristul şi regizorul Del Toro, fie cu universul din „StarWars“, fie cu cel din „Lord of the Rings“, inventivitatea nesecată a mexicanului este mereu surprinzătoare şi fără egal. Una dintre scenele cele mai spectaculoase este cea din piaţa trolilor, unde parada de creaturi fabuloase este absolut impresionantă.

Del Toro vine, din nou, cu un film proaspăt, în care efectele vizuale rămân doar un mijloc, nu un scop în sine, în care convenţiile clasice capătă un suflu şi o strălucire nouă, în care imaginaţia e luxuriantă şi urmează o logică fără cusur, în care canoanele este