O insulă vulcanică în inima Mării Mediterane, legende apuse despre mafioţi, câteva măgării tipic româneşti, mizerie ca pe la noi şi peisaje dumnezeieşti cât cuprinde.

1 /.

Sunt valuri înspumate ce se sparg de stânci abrupte. Pe ele, cocoţate, case mai vechi sau mai noi, aşa de aproape de hău că te ia ame- ţeala. La poale, apa verde-turcoaz peste care ţipă pescăruşii. Cam asta e Sicilia. O insulă vulcanică în mijlocul Mediteranei, care nu prea are în comun cu restul Cizmei decât limba - italiană - şi faima de cămin al Mafiei, din care azi a mai rămas imaginea Naşului, pictată pe magneţii de frigider ce se vând la tarabele turistice.

Sicilia merită văzută o dată. Poţi să rămâi cu amintirea unor imagini naturale spectaculoase, dar şi cu mirosul greu al străzilor murdare din Palermo. Sau poţi să ai ghinionul să întâlneşti privirea sictirită a italianului de la magazinul de peşte, care îţi întoarce spatele când află că eşti român.

Ca la noi, în Centrul Istoric

Sicilienilor nu le face plăcere să-i întrebi de Mafie. Probabil pentru că toată lumea îi întreabă de asta şi sunt sătui. Apoi, nici Mafia nu mai e ce-a fost. În timpul sejurului nostru, doi tineri din România au legat, bătut şi jefuit o bătrână în propria casă. Când a aflat Sebastian, ghidul nostru, a comentat nostalgic: „Dacă s-ar fi întâmplat acum 20 de ani, Mafia le-ar fi luat gâtul!“. Dar acum, nici măcar poliţia nu le-a dat de urmă.

Singura armă a italienilor împotriva românilor pare a fi atitudinea. Deşi în Sicilia nu şi-au dat în petic ca în restul Italiei, românii au devenit celebri şi aici. Când fotografiam taraba de peşte a unui comerciant din Palermo, omul ne-a întrebat, cu un zâmbet larg, de unde suntem: „France, Spain?“. „No, Romania!“ Ne-a privit apoi ca şi când l-am fi înjurat şi ne-a întors spatele bombănind.

Frustrare