Cel mai la îndemână este să refuzăm să gândim şi să înghiţim pe nemestecate informaţiile vânturate pe micul ecran. Să trebuiască doar să privim pasiv, din fotoliu, mascarada în culisele căreia se hotărăsc destinele noastre. Dar, uneori, un străin vine şi ne-o spune de la obraz: „Dacă alegătorii români au hotărât să tolereze corupţia, atunci nu ar trebui să se plângă de faptul că taxele pe care le plătesc ajung în buzunarul cuiva“. Aceasta este declaraţia dată luni, pentru Evenimentul Zilei, de ambasadorul SUA la Bucureşti, domnul Nicholas Taubman. Cuvintele ambasadorului dovedesc un spirit de observaţie fin, care aruncă o nouă lumină asupra sensibilului subiect al corupţiei.
De ani buni, calul de bătaie în România este corupţia. Pe cucoana asta şmecheră cu buzele putrezite şi ochii injectaţi nu a văzut-o nimeni, deşi toată lumea îi ştie adresa. Ea este de vină pentru tot ce se petrece rău în ţara noastră. Ea, că doar e mare cucoană, nu noi, mici şi neînsemnate gângănii aflate sub vremi. Dar cutele ei de osânză moale şi transpirată au fost văzute şi în alte ţări, mai înstărite, cică mai drepte şi, cu siguranţă, mai la vest de România.
În Belgia anului 1998, fostul prim-ministru şi fostul secretar general al NATO Willy Claes a fost condamnat pentru dare de mită. Eroul unificării germane, Helmuth Kohl a fost compromis public din 1999, în urma unui scandal de corupţie. Cariera premierului spaniol Felipe Gonzalez a fost întreruptă la mijlocul anilor ‘90 prin divulgarea unor cazuri de mită. Fostului premier francez Alain Juppe i-au fost suspendate în 2004 drepturile civile pentru implicarea într-un caz de corupţie. Dar cel mai răsunător este cazul Italiei şi scandalul „oraşului mitei“, Milano. În urma investigaţiilor, a ieşit la lumină corupţia infiltrată adânc în toate nivelurile statului. Scandalul a dus practic la dispariţia celor mai importante partide care a
