Criza financiară la nivel mondial ocupă din nou prima pagină a cotidienelor din peninsulă. De asemenea, un subiect intens dezbătut şi astăzi este cel al miscării de protest din învăţământul italian, care se extinde pe zi ce trece şi ameninţă să se transforme într-o grevă generală. “Berlusconi: Statul este pregătit să intervină” , titrează pe prima pagină “Corriere della Sera”. Prezent la lucrările Consiliului European de la Bruxelles, Berlusconi a afirmat “ În Europa, ajutorul statului, care până de curând era considerat un păcat, a devenit acum un imperativ categoric”, comentând astfel strategia adoptată de ţările membre ale Uniunii Europene împotriva crizei financiare care a lovit întreaga lume.
“Napoli: a fost confiscată peste o tonă de lapte infestat cu melamină” , scrie tot “Corriere della Sera”. Între 1000 şi 1500 kilograme de lapte praf infestat cu melamină, provenind din China, au fost confiscate la Napoli. Ştirea a fost făcută publică chiar de ministrul Agriculturii, Luca Zaia, în timpul unei emisiuni de pe Rainews24.
“Statele Unite: McCain atacă, dar Obama zboară în sondaje” , scrie “Il Tempo”. John McCain a jucat cartea atacului în timpul ultimei dezbateri televizate cu rivalul său, Barack Obama, dar nu a reuşit să câştige. Sondajele de după dezbatere l-au plasat pe Obama pe primul loc în preferinţele telespectatorilor, cu un procent de 58%, faţă de 31% al lui McCain.
“Grevă în transporturi. Se prefigurează o zi neagră” , anunţă cotidianul “La Stampa”. Astăzi în Italia va fi o grevă generală care va afecta toate sectoarele transporturilor: aerian, feroviar, naval, transport în comun. Potrivit legii care reglementează grevele în serviciile publice, transportul în comun va fi garantat în anumite intervale orare de vârf.
“Superenalotto, şasele fuge încă. Miza cea mare era de 88 milioane de euro” ,