Analizele, joi. "-Veniţi luni -Abia luni? Atunci am programare la doctor. -Nicio problemă! Veniţi la prima oră şi vă duceţi cu ele la doctor." La doctor am renunţat, dar analizele le vreau. Mă duc la opt. "Nu sunt încă gata. Veniţi la două." La două sunt 35 de grade; eu, cardiac. Mă şi vindecă, mă şi omoară. Nicio problemă, vorba lor.

Dacă dai la o parte dorinţă, obişnuinţă, interese comune, din iubire nu rămâne mare lucru. Rămân, bineînţeles, ca în orice domeniu, cei care au vocaţia de a iubi.

Mă duc să plătesc un abonament. Ajung prea devreme. Găsesc un soi de parc, în spatele unui bloc. Nu se poate spune că nu s-au străduit. Alei, bănci, copaci, un rond de flori - e drept, fără flori -, chiar şi un bust, nu se ştie al cui. Dar ce peisaj dezolant!

Dacă trece o săptămână fără să fiu cooptat în niciun juriu, încep să fiu îngrijorat. Refuz eu vreodată? Pas question!

Starea bună a inimii mă îngrijorează şi ea. Înţelegerea noastră e să acţioneze rapid. Groaza mea de medici şi de spitale e mistică. Am de gând să fac o scrisoare, ca Roman, prin care să cer ca, în cazul unui atac cerebral, să nu fiu "salvat".

Am scris, pompieristic, răspunzând la o anchetă, că cel mai bine m-aş simţi, ca autor, într-o scoică sau într-un submarin. Când computerizez: într-un submarin? Poate pe post de torpilă, îmi spun.

Media intervalului dintre cărţile publicate de Cioran în româneşte e mai mică de un an. La cele franţuzeşti, între patru şi cinci. Ceci explique cela.

De departe, cel mai atrăgător aspect al casei noastre este rândul de copaci uriaşi care se apleacă asupra curţii dinspre vecini. Acum, fiindcă noii îmbogăţiţi văd roşu când dau peste un pom, copacii vor fi tăiaţi.

Nu-i bine să te grăbeşti. Omul ne-a spus: "Luaţi asupra dumneavoastră dacă vă dărâmă casa la vreo furtună? Atunci nu-i tai." Acuma să ne văd!

Ion Vartic, poate cel