Echipa pregătită de Radomir Antic îşi păstrează prima poziţie în Grupa a 7-a de calificare la Campionatul Mondial, din care face parte şi România, după victoria clară de la Viena.
Franţa şi România nu mai sunt principalele favorite la calificarea la Campionatul Mondial din grupa a 7-a preliminară. Echipa naţională a Serbiei şi-a mai trecut în cont trei puncte după ce a câştigat miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-1, partida contra reprezentativei Austriei.
Selecţionerul gazdelor, Karel Bruckner, a trecut de la sistemul 4-4-2, la un 4-2-3-1, mai potrivit în opinia sa pentru un meci cu Serbia. Strategia acestuia s-a dovedit dezastruoasă, sârbii înscriind trei goluri în primele 25 de minute. Mai întâi, Milos Krasic a trimis în plasa porţii lui Manninger, în minutul 15, iar trei minute mai târziu, publicul de pe arena vieneză „Ernst Happel“ a amuţit din nou, la golul lui Milan Javanovic. Ivan Obradovic a dus scorul la 3-0 în minutul 24. Austria şi-a revenit cu greu şi şi-a îmbunătăţit jocul abia în repriza secundă, dar a fost prea târziu pentru că elevii lui Bruckner nu au reuşit decât golul de onoare, prin Marc Janko, în minutul 80. „Sper să câştige Austria, ar fi un rezultat care ar avantaja România. Nici un egal nu ar fi rău pentru noi“, spunea selecţionerul Victor Piţurcă înaintea partidei de la Viena, dar socotelile i-au fost încurcate de sârbii antrenaţi de Radomir Antic.
Lituania s-a chinuit cu Insulele Feroe
Naţionala Insulelor Feroe a făcut viaţă grea tuturor adversarelor pe care le-a întâlnit în preliminariile CM 2010. „Pescarii“ au fost învinşi greu de Serbia (0-2) şi România (0-1), apoi au smuls un punct Austriei (1-1). Miercuri seară, feroezii au pierdut la limită, cu 1-0, în Lituania, şi actuala echipă se poate lăuda că are cea mai bună apărare de când joacă în preliminariile turneelor finale. Unicul gol al meciului