Trec pe strada. Intalnesc tot felul de oameni. Imbracati care cum. Tunsi, rasi, coafati, incaltati, impodobiti dupa cum le-a dat prin cap - lor sau celor care i-au sfatuit ori influentat. Sigur ca unele dintre detalii ma intriga, altele ma amuza, iar altele chiar ma socheaza. Dar, dincolo de o imagine si o impresie fugitiva, ce poate mie sa-mi pese ca un baiat, o fata, un nene sau o tanti si-a agatat un cercel de o ureche, de ambele, de nas, buza, buric ori in alte parti, mai intime, ferite de privirea mea (mai exact, privirea mea ferita de ele)? Ce importanta poate avea pentru mine o frizura emo, punk, afro, coifee non-coifee? De ce as avea cea mai vaga problema legata de combinatia culorilor, lungimea fustei/pantalonilor, multimea si combinatia accesoriilor? Ce treaba am eu cu oamenii astia? De ce ar trebui sa am vreo atitudine, fie ea si interioara?

Bocanci sau cizme pana-n gat vara, claie de par zburlite, crestete rase, frizuri date cu gel, zahar sau terebentina, suvite in toate culorile spectrului, cozi si coditie, "baterii" de cercelusi pe lobul urechii, belciuge in limba, nadragi cazuti cu betelia la mijlocul fundului si turul atarnand, haine prespalate, premurdarite, presifonate, scamosate, sfasiate, cu brazde, cu gauri, cu petice, tocuri-cui care zgarie privirea, tocuri-coloane dorice, cipici, adidasi cu sireturile fluturande, papornite pe post de genti sau genti cu sclipici, curele late cat palma, cu catarame cat un zavor de castel - on aura tout vu. Si, fireste, vin altele din urma.

Cu ce ma afecteaza toate astea pe mine? Si, daca nu ma afecteaza, de ce ar trebui sa spun ori sa fac ceva?

Cand eram adolescent, tata era abonat la revista Stiri culturale din SUA. Acolo am vazut, cu gura cascata, un motociclist robust, tras in piele neagra, cu pletele-n vant, care era dirijor de orchestra simfonica. Azi, Nigel Kennedy, cu tinutele lui excen