În 1997, publicul craiovean, în urma unei partide în care Ştiinţa fusese furată de arbitru, a pornit o răscoală ce avea să şocheze în acele vremuri. Stau drept dovadă muşamalizările de atunci, când, din cauza incompetenţei forţelor de ordine în a stăpâni şi a nu provoca mulţimea, s-a ajuns la o mică revoltă, ce nu avea să dea bine în mass-media, mai ales că jandarmeria fusese depăşită. Cu adevărat impresionantă a fost unitatea publicului oltean, care şi-a exprimat laolaltă nemulţumirea, chiar dacă lucrurile au luat o turnură nu tocmai dorită.

Perioada Neţoiu a fost, de asemenea, una în care fanii au fost uniţi împotriva Comandantului. Galeria era apreciată şi susţinută de restul suporterilor. Mesajele ironice ale brigăzilor erau atunci aplaudate, bannerele de la tribuna a II-a, după ce peluza fusese închisă, au fost lăudate, iar atitudinea de revoltă din meciul final, când întreg stadionul a susţinut ideea de înlăturare a lui Neţoiu, chiar dacă toată lumea se întorsese practic împotriva Universităţii, a fost încă o dovadă a faptului că solidaritatea oltenească se produce de la sine în momentele grele.

În era Staicu au început primele semne de dezbinare între ideile împărtăşite până atunci de cei prezenţi pe stadion. Deşi Universitatea se întrecea în prestaţii penibile, suporterii au fost alături de echipă. Contrele s-au dus în momentul în care galeria i-a pus pe acelaşi rang pe Staicu şi pe Neţoiu. Au fost atunci persoane pe stadion, cumpărate cum se zvonea, care şi l-ar fi dorit pe Comandant înapoi la Ştiinţa, lucru inadmisibil pentru orice om cerebral, având în vedere câte lucruri rele făcuse până atunci Neţoiu.

Căderea în „B“ a fost inevitabilă, iar majoritatea suporterilor s-au distanţat de echipă. Alături de Ştiinţa erau prezenţi puţini fani, majoritatea din galerie, care sperau ca formaţia preluată de Mititelu să promoveze cât mai repede în prima