Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso şi Sarkozy vor o preşedinţie a UE permanentă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 octombrie 2008 ·

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, pledează pentru o preşedinţie a Uniunii Europene permanentă, renunţând astfel la sistemul rotativ prin care fiecare stat membru deţine timp de şase luni această funcţie, informează EUobserver. Sursa: AP Photo "Avem nevoie de un preşedinte al Consiliului (instituţia care reprezintă statele membre UE - n.r.) care să nu se schimbe o dată la şase luni", le-a mărturisit Barroso jurnaliştilor la finalul Consiliului UE, care a avut loc acum două zile. "Pentru a conduce statele membre avem nevoie de o preşedinţie foarte puternică", a adăugat acesta. Relaţiile dintre Barroso şi Sarkozy s-au îmbunătăţit în ultimele luni, de când a început mandatul Franţei la conducerea Consiliului, iar acest lucru a fost trădat de modul în care s-au adresat cei doi unul altuia. "Nu ştiu dacă ar trebui să îl propunem pe Sarkozy ca preşedinte al Consiliului Uniunii Europene. Cred că nu mai vrea după tot ce s-a întâmplat în ultimele luni", a declarat Barroso, referindu-se la conflictul din Georgia şi la criza financiară, cu care trebuie să se confrunte Nicolas Sarkozy. "În orice caz, eu aş fi în favoarea unei asemea decizii", a declarat Barroso zâmbind. Şeful Republicii Franceze a ţinut să sublinieze că, indiferent dacă va fi preşedintele Consiliului UE sau nu, el se va implica în toate deciziile. "Nu este vorba despre faptul că dacă nu eşti preşedinte al UE nu te poţi exprima în legătură cu deciziile importante. Franţa va continua să îşi spună părerea. Poate că încă vom avea dreptul, nu?", a întrebat retoric Sarkozy. El a primit un "Da" ferm din partea lui Barroso.

CITIŢI ŞI:

"Fără prudenţă, criza nu ne va ierta"

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 9 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°