» Initiativa europeana de a crea un mecanism unic de supraveghere a sectorului financiar discutata ieri de liderii UE nu a fost adoptata.
» Romania s-a opus acestui mecanism chiar inaintea dezbaterilor de la Bruxelles, iar bancherii autohtoni par sa sustina aceasta pozitie.
» Presedintele Basescu sustine ca un astfel de mecanism ar fi neconstitutional, insa constitutionalistii il contrazic.
Liderii UE si-au propus sa schimbe in urmatoarele luni regulile de supraveghere a pietelor financiare. Declaratia finala a sefilor de stat si de guvern ai UE cere "o intarire a supravegherii sectorului financiar european, in vederea gasirii unui mecanism coordonat de supraveghere la nivel european". In limbaj mai clar, se sugereaza un organism care ar putea controla evolutia pietelor financiare, insa acest mecanism nu a putut fi definit pentru moment. Cu o zi inainte, presedintele Traian Basescu se declarase vehement impotriva unui asemenea mecanism, pretextand ca nu ar respecta Constitutia: "Romania va respinge energic orice incercare de creare a unui sistem de autoritate unica de supraveghere a sistemului bancar national. Nu avem nevoie de un tutore".
Corneliu Livu Popescu, profesor de drept constitutional la Universitatea Bucuresti spune ca in mod categoric aderarea la un astfel de mecanism nu afecteaza suveranitatea tarii pentru ca, o data cu primirea sa in UE, Romania a acceptat sa delege o parte din suveranitate catre institutile comunitare. Pozitia lui Basescu a fost similara cu a altor presedinti de tari foste comuniste, membre in UE, care au ramas pana acum relativ neatinse de criza tocmai pentru ca nu erau prinse intr-un mecanism financiar simbiotic impreuna cu occidentalii. Totusi, la reuniunea de ieri a Consiliului European, toti cei 27 au decis sa declare in comun ca este nevoie de o astfel de structura. Dupa incheie