Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pictoriţa fără mâini

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 octombrie 2008 ·

Roxana Irimia, o adolescentă din Vulcan, reuşeşte să picteze, cu toate că aproape nu are mâini. Sursa: Remus Suciu

Mai mult, tânăra a reuşit, până acum, să-şi verniseze trei expoziţii, iar în prezent este elevă în clasa a IX-a la un liceu de arte plastice.

Mâna stângă i se termină brusc: de la încheietura de la care ar fi trebuit să-i plece palma, pornesc doar nişte degete mici. Mâna dreaptă i se opreşte la cot, iar undeva aproape de locul unde ar fi trebuit să-i fie tendonul dintre braţ şi antebraţ, trei degeţele minuscule, ca de păpuşă de buzunar, par că se pot rupe la orice mişcare imprudentă. Aşa incomplete cum sunt, cele două mâini apucă o pensulă, o înmoaie în acuarelă şi, din numai câteva mişcări sigure, aştern pe coala de hârtie o „natură moartă“, un ceainic albastru ales la întâmplare. Scena se petrece într-unul din atelierele Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă“, unde Roxana Irimia a reuşit să-i şocheze pe profesori şi pe colegi cu talentul, dar mai ales cu voinţa ei.

„Mă consider o persoană absolut normală. Când sunt supărată însă, mi se-ntâmplă deseori să cred că toate relele mi se trag de la handicapul fizic. Mă enervează însă atunci când lumea mă compătimeşte. La urma urmei, încerc să fiu o persoană normală“, spune Roxana Irimia.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 42 minute
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins!

Ziua Constanta acum 47 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Franţa acuză China că a sabotat vânzările avionului de luptă Rafale

Mediafax acum 31 minute
Potrivit unui raport al serviciilor franceze de informaţii şi citat de Associated Press, China ar fi desfăşurat o campanie de discreditare a avionului de luptă Rafale, după ce acesta a fost implicat în confruntările aeriene dintre India şi Pakistan

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 4 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Vremea

București
acum

31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

31°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°