Aflandu-ma probabil intr-o dispozitie mai nostalgica, din gama binecunoscutelor emotii de toamna, mi-a revenit deunazi in minte momentul in care, acum cativa ani (sa tot fie vreo zece-cincisprezece), regretatul Alexandru Paleologu se ridica in Senat pentru a vota impotriva scumpirii catorva produse de larg consum.
Produse taxate, ipocrit, drept nocive de catre politicienii in cautare de surse pentru bugetul secatuit. Batranul diplomat, ramas de pomina in memoria colectiva ca ambasador al golanilor din Piata Universitatii la Paris, lua astfel partea romanilor necajiti, oameni sarmani, dar amatori de vin, de tutun si de alte asemenea placeri ieftine, la indemana oricui doreste sa uite, pentru o clipa macar, mizeria unei vieti fara orizont. Pe langa avertismentul patetic adresat guvernantilor din zilele noastre, pledoaria intelectualului cu blazon de om intelept, versat in "alchimia existentei", venea sa rascumpere partial si nedreptatea conservatorilor de altadata, a "domnilor" care puneau raul exclusiv pe seama naturii pacatoase a romanului-taran, nascut chipurile cu viciul betiei si al lenei in sange - asa credea, bunaoara, un Costache Negruzzi, scriitor de prima mana si om luminat, cu vederi progresiste pentru vremea aceea, insa boier, si ca atare nevindecat cu totul de prejudecatile clasei sale.
Ei bine, de data aceasta tot un boier (ultimul, s-a spus, nu fara dreptate) tinea sa repare greseala, aratand ca romanii nu recurg la tigari si alcool atat din viciu, cat din necaz, ca la un anestezic bland, menit sa adoarma durerea si sa neutralizeze raul. Discursul domniei sale, senzational, a avut un formidabil efect mediatic, starnind valuri de simpatie in randul maselor, printre tineri si batrani, studenti si pensionari deopotriva. Aristocratul care cunoscuse prea bine si lejeritatea unei vieti confortabile, fara grija zilei de maine, dar si cumpl
