In urma cu vreo 10 ani, la SNSPA, sociologul Alfred Bulai ne povestea ca, la sfarsitul secolului al XIX-lea si in anii de inceput ai secolului XX, s-a inregistrat un numar considerabil de accidente de masina.
Accidente grave, soldate cu morti si raniti, comparabile ca statistica, daca pastram proportiile, cu cele din zilele noastre. Situatia cu pricina poate parea hilara, avand in vedere ca, intre 1890 si 1910, cele mai performante automobile ale epocii nu atingeau mai mult de 15-20 km/h. Totusi, ea se explica prin faptul ca nu existau legi de circulatie si norme de conduita in trafic - nici pentru soferi, nici pentru pietoni. "Morala" cursului era ca norma sociala nu se zamisleste dintr-o credinta religioasa, dintr-un sistem filosofic sau cod etic (desi se sprijina serios pe acestea), ci se naste in urma unei necesitati presante a societatii.
Astazi, putem spune ca lipsa normelor de conduita online in care se scalda internetul este comparabila cu "anii de aur" ai automobilisticii. Marele boom pe care l-a produs epoca web 2.0 - jurnalism cetatenesc si bloguri, interactiune, comunitati de socializare, lumi virtuale - nu a fost urmat si de un update al filosofiei no men's land pe baza careia se intemeiaza Reteaua. Pe internet, inca nu a fost semnat Contractul Social, iar intre "salbaticul bland si candid" al lui Jean-Jacques Rousseau si "homo homini lupus" al lui Thomas Hobbes, inclin sa cred ca cei mai multi navigatori dau seama mai degraba de sistemul englezului, decat de cel frantuzesc.
Pe de alta parte, am fost invatati ca orice lege, indiferent cat de proasta ar fi, este preferabila absentei legilor. Insa, sa fim clar intelesi: internetul nu are nevoie de jandarmii virtuali, arbitrari si despotici din China si din unele tari musulmane, ci de cainii de paza ai democratiei. Acesti caini de paza pot fi atat oameni sau organizatii, cat si - m
