Termenul paparazzo e cît se poate de răspîndit în româna actuală, iar etimologia lui este destul de bine cunoscută, pentru că a fost de mai multe ori explicată şi comentată în cărţi şi pe internet: prin antonomază, numele unui personaj din filmul La dolce vita al lui Fellini a devenit denumirea generică a fotografului din presa de scandal, care urmăreşte cu îndîrjire şi ingeniozitate vedete. Faptul că un personaj de ficţiune devine prototipul unei categorii profesionale ilustrează evoluţia, întotdeauna spectaculoasă, de la artă la realitate. Termenul s-a propagat în foarte multe limbi (o atestă deja dicţionarele generale, ca şi versiunile în engleză, franceză, germană, spaniolă etc. ale Wikipediei), probabil şi datorită sonorităţii sale (evocînd o agresivitate uşor comică, prin aliteraţii care sporesc o conotaţie depreciativă). Singurele controverse etimologice au apărut în legătură cu motivaţia alegerii numelui personajului de către Fellini (ca termen dialectal, pornind de la amintiri sau, mai probabil, ca ecou al unei lecturi). Despre etimologia şi circulaţia termenului paparazzo, despre pătrunderea sa în română, izolată înainte de 1989, accelerată ulterior, mai ales în jurul anului 1997 (în legătură cu moartea prinţesei Diana) a scris, într-un foarte documentat şi foarte interesant articol, doamna Florica Dimitrescu ("Din viaţa cuvintelor recente în limba română: paparazzo, tsunami", în volumul Limba română - aspecte sincronice şi diacronice, coord. Gabriela Pană Dindelegan, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006).

Or, dacă despre istoria şi semantica termenului nu mai e nimic important de adăugat, cred că merită să fie observate cîteva aspecte formale, morfologice, din evoluţia sa recentă. Pluralul italienesc în -i plenison este imediat perceput ca plural şi în română, unde ridică totuşi unele probleme morfologice şi ortografice, pentru că este ec