Schrammel Imre, artistul care inchiriaza militieni... Cam asa titra in anii '70 o revista de arta americana cronica unei expozitii pe care ceramistul din Ungaria o deschisese la Berlin. Fara sa-si cunoasca interlocutorul, Schrammel relatase unui vizitator curios felul in care folosise efecte balistice si pirotehnice pentru realizarea unor lucrari de arta.
Practic, forme prismatice din ceramica nearsa erau supuse impuscarii cu proiectile sau facute sa explodeze cu mici incarcaturi, efectul fiind fixat apoi prin ardere.
In plin razboi rece, lucrari de acest fel expuse in apropierea zidului ce despartea un sistem democratic de cel in care totul se facea cu voie de la politie nu puteau fi citite decat in cheia senzationalista a unui raspar ideologic. Acelasi tip de gloante trase pentru a produce efecte artistice erau pregatite si uneori trase si impotriva celor ce sfidau sistemul si limitarile impuse.
Fara sa nege posibilele conotatii subversive, Schrammel sustine insa ca sensul acestor lucrari se circumscrie unei problematici ce opune spiritul cartezian, reprezentat de perfectiunea geometrica a formelor prismatice, impactului cu rezultanta energiilor spontane ale partii de lume ce fiinteaza doar prin inerentul reactiilor fizico-chimice. Observatia artistului ca formele cedeaza exact la imbinarea suprafetelor, adica acolo unde ratiunea se insumeaza cu abilitatea exersata, este semnificativa in raport vulnerabilitatea creatului de factura umana. Pentru Schrammel (n. 1933), sculptor ca formatie, articolul amintit putea fi o deconspirare a refugiului impus in anii 50 in zona ceramicii, mai laxa din punct de vedere al cenzurii ideologice, datorita specificului considerat aprioric utilitar si decorativ. Aici s-a putut dedica unor experimente care au condus la confluenta ceramicii cu sculptura, recucerind in timp un teritoriu parasit de nevoie.
