Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu se teme ca banii statului sa nu fie plasati in institutii cu probleme

Publicat in Romania Libera, vineri 17 octombrie 2008 ·

Presedintele Traian Basescu le-a spus bancherilor ca se teme ca banii statului sa nu fie plasati in institutii de credit cu probleme si le-a cerut bancilor sa colaboreze cu Guvernul, pentru un plan comun in aceste momente de criza, in timp ce guvernatorul BNR a solicitat prudenta in creditare.

Surse bancare au declarat pentru Mediafax ca accentul in discutiile de la Banca Nationala s-a pus pe prezentarea presedintelui Traian Basescu privind celula de criza constituita la nivelul Uniunii Europene si masurile care vor fi adoptate, iar dintre bancheri a luat cuvantul doar presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea.

"Basescu a atras atentia ca deciziile de la nivelul UE vor fi obligatorii si nu sub forma de recomandare", a spus sursa citata.

Potrivit acesteia, Basescu s-a aratat ingrijorat de faptul ca, desi sistemul financiar din Romania a aratat soliditate, efectele crizei financiare internationale se resimt in economia reala.

Pe de alta parte, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, le-a transmis bancilor sa fie prudente, in continuare, in activitatea de creditare, chiar daca autoritatile au aratat disponibilitatea de a oferi sprijin sistemului financiar.

Oficialul BNR a lasat chiar sa se inteleaga ca este posibil sa se inaspreasca cerintele de prudentialitate.

Potrivit administratiei prezidentiale, in cadrul intalnirii, presedintele a prezentat concluziile Consiliului European desfasurat la Bruxelles in perioada 15-16 octombrie, pe tema deciziilor politice pentru intarirea sistemului financiar european.

"Totodata, a avut loc un schimb de opinii cu privire la evolutiile recente ale sistemului bancar, evidentiindu-se soliditatea sectorului bancar din Romania. Pentru limitarea efectelor situatiei financiare internationale asupra economiei romanesti, seful statului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 51 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°