Ideea desigur nu-i noua, numai ca ceea ce multa vreme putea sa para, macar in parte, de domeniul literaturii stintifico-fantastice, a ajuns in ultimii ani realitate palpabila: armele care nu ucid, ci doar il fac pe adversar, pentru un timp relativ scurt, incapabil sa riposteze. Unele arme non-letale recurg la substante chimice (vomitive, iritante, lacrimogene, narcotice, corozive, adezive s.a.), altele produc zgomote asurzitoare ori infrasunete, provoaca unde de soc, arunca jeturi de apa sub presiune, trag cu gloante de cauciuc, cu alt tip de munitie (capsule din folie de plastic umplute cu nisip, alice, lichid), provoaca socuri electrice, sau emit fascicule de microunde, radiatii laser, unde calorice ori luminoase de mare intensitate.
In teorie, ar trebui ca asemenea arme sa nu puna viata in pericol, iar efectul lor sa fie reversibil. In practica, insa, efectul depinde de o sumedenie de factori - starea de sanatate, varsta si robustetea fizica si psihica a victimei, folosirea corecta a armei, ambianta locala (relief, elemente ale mediului construit, temperatura, curenti de aer, umiditate, luminozitate, nebulozitate etc.) si chiar purul hazard - astfel incat nu poate fi exclusa o periclitare grava, ireversibila a integritatii corporale. La limita, efectul poate fi mortal - ca in cazul eliberarii ostaticilor din teatrul moscovit Dubrovka, in octombrie 2002, cand cel putin 149 dintre acestia au murit din pricina narcoticului folosit pentru a-i neutraliza pe cecenii care ocupasera teatrul si amenintau cu executia ostaticilor. Dar cum si in destule alte situatii poate interveni un deznodamant fatal (spre exemplu, infarctul miocardic in urma unui electrosoc, la persoane cu afectiuni cardio-vasculare), utilizarea armelor non-letale este luata in considerare, in cazul ideal, doar acolo unde altminteri s-ar folosi armele de foc, ca o treapta intermediara in e
