Becali i-a ameninţat în mod direct pe jucătorii Stelei pentru faptul că îl privesc şi se comportă urît cu atacantul columbian
Patronul Stelei a ţinut ieri să le transmită un ultim avertisment unora dintre elevii lui Lăcătuş. "Îl ceartă toţi pe Dayro. Am văzut unele lucruri de acolo, de sus, din lojă şi nu-mi convin. Cînd el dă o pasă sau face un dribling, toţi gesticulează, îi strigă, e cel mai certat. Le-am zis şi le zic şi public «Lăsaţi-l în pace pe Dayro! Încetaţi cu reproşurile, că eu vreau să-l vînd pe bani mulţi pe Moreno!»", a spus Becali, care a confirmat ieri dezvăluirile făcute de Gazeta Sporturilor în urmă cu două luni, cînd a scris despre faptul că Dayro e privit cu multă invidie în vestiar de colegii săi.
"Ăştia toţi se iau după Dică. Ăla făcea la fel, îl certa pe Dayro, ba că nu ajungea la pasa lui, ba că nu-i dădea pasă. Păi, normal că Dayro nu-l juca pentru că îl simţea că n-are valoare. Dică avea vedetisme şi îşi exprima neputinţa certîndu-l pe Dayro. Iată că s-a terminat cu vedetismul lui Dică şi o să rezolv eu şi acum situaţia", a adăugat Gigi.
"Dayro este cel mai valoros fotbalist pe care îl are Steaua în lot la această oră. El e speranţa mea că dacă va face senzaţie în Liga Campionilor, voi putea lua pe el 30-40 de milioane de euro"
Gigi Becali, patron Steaua
Becali i-a ameninţat în mod direct pe jucătorii Stelei pentru faptul că îl privesc şi se comportă urît cu atacantul columbian
Patronul Stelei a ţinut ieri să le transmită un ultim avertisment unora dintre elevii lui Lăcătuş. "Îl ceartă toţi pe Dayro. Am văzut unele lucruri de acolo, de sus, din lojă şi nu-mi convin. Cînd el dă o pasă sau face un dribling, toţi gesticulează, îi strigă, e cel mai certat. Le-am zis şi le zic şi public «Lăsaţi-l în pace pe Dayro! Încetaţi cu reproşurile, că eu vreau să-l vînd pe bani mulţi pe Moreno!»"