Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima descoperire din America: Culoarea lui Obama!

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 18 octombrie 2008 ·

A intrat în istorie ca primul afro-american nominalizat de un partid să candideze la preşedinţia SUA. Plămădit dintr-un kenian şi-o americancă, Obama, care a crescut alături de bunicii din partea mamei, declara recent: "Dacă va fi să pierd alegerile, nu va fi din cauza culorii mele".

Senatorul Barack Obama, candidatul democraţilor, este aproape de a deveni primul preşedinte de culoare al ţării.

A intrat în istorie ca primul afro-american nominalizat de un partid să candideze la preşedinţia SUA. Plămădit dintr-un kenian şi-o americancă, Obama, care a crescut alături de bunicii din partea mamei, declara recent: "Dacă va fi să pierd alegerile, nu va fi din cauza culorii mele".

APROAPE DE CASA ALBĂ

Cu mai puţin de trei săptămâni până la scrutin, CNN deschide cu breaking news: "Race in the Race" – adică rasa în cursa electorală. Ca argumente sunt aduse declaraţii ale unor bunici din Florida: "Nu pot vota pentru Obama că e... arab", s-a confesat una dintre ele republicanului John McCain. Câţiva analişti liberali susţin că sondajele ar putea livra o decepţie.

Pe scurt, că americanii doar spun că votează cu Obama, dar se gândesc să voteze cu McCain, pentru că nu sunt pregătiţi să vadă un preşedinte negru. Dar cifrele vorbesc altfel. Biroul de Statistici arată că în 2006 populaţia ţării era formată din 74% albi, 13,4% negri. Considerând că Obama are în sondaje mai mult de 50% din suport, concluzia e clară: dacă "frăţia" îl susţine sută la sută, atunci albii votează cu Obama în proporţie de cel puţin 37%.

VIRGINIA FOR CHANGE

Pentru prima dată în 44 de ani, statul Virginia înclină să voteze pentru un democrat. Obama – conform statisticilor New York Times Corporation ­ ar avea 53% din opţiuni, iar McCain, cu zece procente mai puţin. 20,5% din populaţia Virginiei este reprezentată de negri. În

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 11 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 8 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 8 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 8 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 7 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 5 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

5°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°