Copiii supradotaţi sunt lăsaţi în grija colegiilor de renume, după care îşi iau zborul spre universităţile din străinătate, care îi aşteaptă. Societatea noastră nu este pregătită pentru ei şi nu ştie să-şi aprecieze valorile. Elevii olimpici din România nu sunt apreciaţi la ei acasă. Nici o instituţie doljeană nu i-a identificat, nu ştie câţi sunt, ce performanţe au sau cum îi cheamă. Sunt în responsabilitatea şcolilor şi a profesorilor, care în lipsa unei legislaţii adecvate îi ajută aşa cum pot.
O lege imposibil de aplicat Pe hârtie, toate sunt bune şi frumoase. Există Legea nr. 17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă, care urmăreşte să promoveze şi să garanteze dreptul la o educaţie diferenţiată, creând un cadru legislativ şi tehnico-logistic pentru formarea de elite profesionale în toate domeniile de activitate. Legea prevede ca aceşti tineri să fie identificaţi, să li se asigure o educaţie de către profesori special pregătiţi, programe de mentoring, de direcţionare a eforturilor în relaţia
maestru-discipol, programe de tutoring, de îmbunătăţire a performanţelor personale prin lecţii suplimentare individualizate sub supravegherea şi monitorizarea unei persoane cu competenţă în domeniul selectat. Ar trebui înfiinţate centre locale de instruire diferenţiată, care să ofere asistenţă, îndrumare şi orienatre acestor tineri, dar şi programe speciale de studii. Legea însă nu poate fi aplicată pentru că nu există norme metodologice şi nici o instituţie nu se ocupă de aceşti copii.
Fără nume, fără număr Li se mai oferă din când în când excursii gratuite, câte un curs de orientare în carieră şi o bursă de câteva zeci de lei, însă nimeni nu ştie câţi sunt. „Fiecare şcoală oferă pregătire pentru elevii cu performanţe. Sunt cercuri speciale pentru ei în cadrul şcolilor. Nu avem un număr exact al acestor elevi. Sunt mulţi,
