Răzvan Exarhu: "Oamenii, chiar şi mecanicii auto, vulcanizatorii şi depanatorii de calculatoare, se sprijină mult în activitatea lor pe sprijinul Celui de sus".
Nu există gură spurcată care să nu rostească un pios Doamne-ajută înainte de a sparge cauciucul aproapelui! Nu poţi ieşi la discotecă fără o cruce mare, eventual fosforescentă, nu laşi un tatuaj cu balaur sau un model tribal, românesc de-al nostru, fără o brăţărică cu mătănii, adusă de la muntele Athos. Taxiurile şi maşinile în general au devenit nişte mici lăcaşe de cult, din care deocamdată lipsesc doar candelele şi icoanele împărăteşti, tămâia, anafura şi căldarea cu apă sfinţită. Crucile care se bălăngăne pe parbrize, printre Micky Mauşi, maimuţoi verzi foarte drăgălaşi şi brăduţi parfumaţi sunt un bun punct de plecare pentru orice înjurătură şi pentru botezul cu bâta de baseball. Am remarcat în foarte multe conversaţii atât la introducere, cât şi la final, indiferent de nivelul de moralitate, spiritualitate sau lejeritate, prezenţa din ce în ce mai familiară a invocaţiilor cereşti, fără nicio legătură cu respectul datorat tainelor.
Doamne-ajută a devenit un fel de apendice de expresivitate, cum e particula deci, cum sunt unele înjurături scurte, folosite pentru a spune absolut orice. Se poate rosti şi cu gura plină de seminţe, şi mai ales se poate adapta oricărui context în care vrem să punem pe cineva la treabă. Până şi ecologiştii ar trebui să spună toţi în acelaşi timp un Doamne-ajută să salvăm mai repede planeta, pentru că în Statele Unite a fost tipărită „Biblia Verde“. Este vorba despre aceeaşi Biblie, pe care o ştie aproape toată lumea, cu singura diferenţă că în textul original au fost subliniate cu verde peste o mie de pasaje care pot fi interpretate ca principii ecologice pure, avangardiste. Probabil că nu va mai trece mult până va apărea şi Biblia pentru vegetarieni, de
