De la Stonehenge la Sarmizegetusa
Intre monumentele megalitice din Marea Britanie si Romania exista asemanari impresionante
Scotia: Insulele Orkney
La nord-est de coastele Scotiei, acolo unde incepe oceanul nesfarsit, se afla insulele Orkney, numite Orcades de catre autorii latini: insulele orcilor, adica ale focilor. Oamenii neoliticului au lasat aici urmele unei culturi megalitice impresionante, apoi s-au retras, incet, spre sud, pe masura ce clima s-a racit. In epoca fierului, insulele erau locuite de picti, care locuiau in bordeie sapate sub pamant. Regele orcadienilor s-a supus imparatului Claudius al romanilor la inceputul erei crestine, iar in secolele VIII-IX, insulele Orkney au fost colonizate de vikingii norvegieni. Acestia le-au stapanit timp de sase secole, apoi au fost oferite, in 1468, lui Iacob al III-lea al Scotiei, ca dota a Margaretei de Danemarca. Si astazi, prezenta nordicilor se simte puternic in insule, caci Oslo este mai aproape decat Londra. Aceasta ar fi, pe scurt, istoria unui arhipelag scotian, unde UNESCO si-a asezat sigla pe un grup de monumente neolitice de mare insemnatate, care au luat nastere datorita unor avansate cunostinte de matematica si astronomie. Gandul, intarit de povestile unor martori care au fost si-au vazut, ca oamenii neoliticului scotian ar putea avea, in comun cu dacii, seturi de cunostinte sau de traditii, ori chiar o felie nestiuta de istorie, m-a imboldit sa fac un drum in aceste insule.
Satul dezgropat de furtuna
Pe geamul zgariat al micului avion care ma duce de la Edinburgh la Kirkwall se zaresc insulele orcadiene, ca niste foite de hartie colorata, imprastiate pe apa. Aici se intalneste Marea Nordului cu Oceanul Atlantic. Intreg peisajul e plat, fara dealuri, fara munti, fara paduri. De fapt, e un tinut fara umbre. Doar campuri verzi si lanuri galb