Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră naţională la Braşov: un leu pe masa de operaţie

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 18 octombrie 2008 ·

Intervenţie chirurgicală în premieră naţională la Braşov. O leoaică a fost operată, ieri dimineaţă, la o clinică veterinară particulară din Braşov, de o echipă de medici din Marea Britanie şi specialişti de la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Felina, care a fost adusă de la Grădina Zoologică din Buhuşi, avea pro-bleme la ochiul stâng, fiind obligatorie scoaterea acestuia. „Operaţia este o premieră naţională. Leoaica avea un glaucom şi intervenţia a fost o enucleere de glob ocular. S-a recurs la operaţie deoarece era greu de tratat. Echipa de medici a fost formată din doi anestezişti şi doi medici oftalmologi, români şi englezi”, a spus Liviu Şerban, medic veterinar la clinica privată din Braşov.

Leoaica Bella are şapte ani, iar în urmă cu câteva luni a început să aibă probleme la ochiul stâng, care s-a umflat foarte mult. Treptat, boala s-a agravat, astfel că singura soluţie a fost îndepărtarea acestuia. Pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale a venit un specialist din Marea Britanie. Davin Donaldson este medic oftalmolog cu experienţă în operarea animalelor sălbatice.

El a fost ajutat de Iuliana Ionaşcu, asistent la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. „A trebuit să îndepărtăm ochiul stâng din cauza glaucomului care a crescut presiunea din ochi, ceea ce era o problemă gravă şi crea un disconfort. Sunt unele griji şi în privinţa ochiului drept. Are cataractă, dar nu foarte avansată”, ne-a declarat David Donaldson (foto), specialist Oftalmologie, din Marea Britanie. Aceasta va fi însă rezolvată peste câteva săptămâni.

Leoaica a fost operată în jurul orei 12.00, intervenţia chirurgicală fiind una de succes, fiind apoi transportată la Grădina Zoologică din Braşov, unde va rămâne până se va recupera complet, până la sfârşitul anului. După ce se va reface, leoaica va fi dusă într-o rezervaţie din Africa de Sud, potrivit

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 7 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Klaus Iohannis îl felicită pe Donald Trump după inaugurare: România vă urează mult succes

Mediafax acum 9 ore
„Felicitări preşedintelui @realDonaldTrump pentru inaugurare! România, un partener strategic apropiat al SUA, vă urează mult succes pentru acest nou mandat important”, scrie preşedintele României pe platforma X. El adaugă că avem nevoie de o legătur

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 5 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°